Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a pronunţat, miercuri, în cazul prim-procurorulului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, cercetat pentru abateri disciplinare, printre care şi pentru că ar fi intervenit într-o anchetă ce o viza pe soţia sa. 

Astfel, CSM a admis acţiunea formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva magistratului orădean şi a luat cea mai aspră sancţiune, aceea a excluderii lui Viorel Gavra din magistratură.

Purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, a declarat pentru BIHOREANUL că decizia luată, miercuri, nu este definitivă. "Ea poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, care se va judecat de completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie", a spus purtătorul de cuvânt al CSM.

Contactat de BIHOREANUL, Gavra a refuzat să facă vreo declaraţie. "Nu comentez nimic", a spus el.

Reclamat de DNA

Acţiunea împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, a avut la bază o sesizare a procurorilor DNA Oradea şi a fost declanşată în primăvara acestui an. Ulterior, pe 6 iunie, Gavra a fost suspendat din magistratură până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare aflate pe rolul secţiei.

În esenţă, lui Gavra i se impută exercitarea cu rea credinţă a funcţiei şi imixtiunea în activitatea altui magistrat, fiind acuzat că a făcut intervenţii în dosarul soţiei, atât direct, cât şi prin intermediari.

Documentul nu a fost făcut public de către CSM dar, potrivit surselor BIHOREANULUI, anchetatorii ar fi reclamat că prim-procurorul Viorel Gavra i-ar fi sugerat procurorului DNA Ciprian Man să disjungă ancheta în cazul soţiei sale, Marianei Gal, acuzată de trafic de influenţă, pe motiv de lipsă de probe, şi să o trimită în judecată doar pe o altă inculpată, Rodica Mangra, iar ulterior să o exonereze de vină şi pe aceasta.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, Mariana Gal e judecată pentru complicitate la trafic de influenţă, fiind acuzată că, la intervenţia unei amice, Rodica Mangra, ar fi promis că va pune o vorbă bună pe lângă Gavra ca să-i obţină o soluţie favorabilă asistentului notarial Daniel Ciuciu, acuzat de escrocherii imobiliare. În schimb, Mangra i-ar fi cerut lui Ciuciu o garsonieră pentru ea şi 20.000 euro, adică câte 5.000 de euro pentru cei trei judecători care urmau să se pronunţe, precum şi pentru Gal.

Pentru că Man nu s-a conformat cerinţelor lui Gavra, magistratul ar fi apelat şi la alte persoane influente, din mediul politic sau din justiţie, tot fără izbândă, însă eforturile sale au ajuns la ştiinţa DNA, care le-au reclamat CSM.

Reportofonul problemă

Războiul s-a dus "în subteran" luni bune între procurorii anticorupţie orădeni şi şeful Parchetului Bihor, dar a explodat public după ce în luna aprilie un reportofon de pe biroul şefului DNA Oradea, Marius Iancu, a dispărut în condiţii suspecte, şi a ajuns în buzunarul unui hoţ. Acesta, pe nume Macai Iozsef, pretindea însă că aparatul i-ar fi fost plasat de procurorul DNA Ciprian Man, interesat să-l provoace pe prim-procurorul Parchetului Bihor la o discuţie compromiţătoare.

Macai este un tâlhar eliberat în noiembrie 2011 din Penitenciarul Oradea, unde a stat 9 ani din cei 12 la câţi a fost condamnat după ce a bătut şi legat un preot care îl prinsese furând din casa parohială. Bărbatul s-a ivit la redacţia BIHOREANULUI pentru a reclama că fusese "hărţuit" cu Poliţia de procurorii DNA, după ce a refuzat - spune el - să le facă jocul şi să-l compromită pe prim-procurorul Viorel Gavra, şi a plecat cu reportofonul ce-i fusese dat să-l înregistreze.

De cealaltă parte, DNA susţinea că aparatul a fost furat de Macai, şi nici măcar din proprie iniţiativă, ci la comanda lui Gavra, care ar vrea să-i discrediteze ca răzbunare pentru că i-au trimis consoarta în judecată. La rândul său, şeful Parchetului Bihor declara că, de fapt, înscenarea a fost pusă la cale de colegii de la DNA. Întregul scandal s-a soldat cu plângeri depuse reciproc de protagonişti.