Aproape o lună a trecut de la alegerile locale din 27 septembrie, când în Bihor lista PSD pentru Consiliul Judeţean a obţinut 25,23% din voturi, iar Ioan Mang personal doar 14,85% la preşedinţia CJ, fără ca preşedintele organizaţiei judeţene a acestui partid să fi apărut vreodată, de atunci, în public, în ciuda promisiunilor făcute.
A făcut-o abia joi, în ultima zi în care la Biroul Electoral Judeţean Bihor mai puteau fi înregistrate candidaturile pentru alegerile parlamentare, Mang fiind însoţit de mai mulţi tovarăşi de partid, între care fostul candidat la Primăria Oradea, Emilian Pavel (7,74% la alegerile locale), fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alin Novac Iuhas, fostul consilier local Adrian Stângă, Lilla Debelka, fost secretar de stat în guvernele PSD, Felix Cozma, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, şi alţi câţiva mai puţin cunoscuţi.
Venit cu alaiul, plecat singur
Alaiul PSD-ist a întârziat un sfert de oră faţă de ora programată la BEJ, 16.00, după ce, de fapt, prima programare fusese făcută pe ziua precedentă, miercuri, când depunerea candidaturilor a fost amânată fără ca şefii organizaţiei să comunice motivele.
Pesediştii au urcat în grup în sediul Prefecturii şi au ieşit în circa 10 minute tot în aceeaşi formulă, cu o excepţie: fără Mang, pe care jurnaliştii au trebuit să-l mai aştepte.
Când, în sfârşit, a ieşit din clădire, şeful PSD a motivat că nu a plecat împreună cu colegii deoarece ar mai fi „avut ceva de predat” la Consiliul Judeţean, unde în ultimii patru ani a fost secundul preşedintelui UDMR-ist, Pasztor Sandor. Asta deşi era trecut de ora 16.30, deci CJ îşi terminase programul, iar angajaţii erau plecaţi...
Candidat de import
Potrivit spuselor lui Mang, principalii candidaţi ai PSD Bihor în alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt, pentru Senat, actualul senator Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii şi prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea, urmat de Alin Novac Iuhas, fostul şef al IŞJ Bihor, şi de Stela Babău, fost consilier judeţean, şi ea perdantă la locale, după ce a candidat la Primăria Beiuş.
La Camera Deputaţilor, lista PSD Bihor îi are pe primele poziţii pe Ioan Mang însuşi, urmat de Steluţa Cătăniciu, de Emilian Pavel, fost europarlamentar, în prezent consilier local la Oradea, şi de Felix Cozma, în prezent consilier judeţean.
Favorită a Antenei 3
Candidatura Steluţei Cătăniciu (57 ani), clujeancă, favorită a Antenei 3 şi traseistă politic (în 2012 era membră PNL, apoi a trecut prin ALDE şi PPUSL, iar de puţin timp este în PSD), a fost impusă de la centru, pe locul doi, considerat eligibil, chiar dacă acesta fusese negociat de Emilian Pavel, după ce PSD Bihor a înregistrat la locale un scor mult mai slab decât cel sperat.
Impunerea cuiva din alt judeţ pe listele PSD Bihor este o „pedeapsă” clasică în acest partid de fiecare dată când filiala judeţeană pierde alegeri, în trecut fiind trimişi să candideze aici personaje precum senatorii Liviu Maior şi Alexandru Athanasiu, pe vremea când partidul era condus de Ion Iliescu şi Adrian Năstase.
Aşa cum BIHOREANUL a arătat, în PSD Bihor activiştii consideră acest lucru un semn de slăbiciune, dar şi de lipsă de caracter, al liderului Ioan Mang, care a acceptat ordinul de la Bucureşti doar pentru a nu-şi pierde el însuşi poziţia de şef al filialei, ameninţată serios, de altfel, după alegeri, când se şi discuta posibila sa înlocuire din funcţia de preşedinte.
Aşa-i la PSD...
Solicitat de BIHOREANUL să explice de ce a acceptat un candidat „de import” după ce săptămâna trecută el însuşi îşi anunţase colegii că pe locul doi la Camera Deputaţilor va fi Emilian Pavel, Mang a replicat că, de fapt, în PSD listele se decid la Bucureşti.
„Lista se face de către centru, şi centrul aşa a discutat, doamna Cătăniciu este pe locul doi la Camera Deputaţilor. Aşa este legea, statutul partidului”, a spus Mang, care n-a fost capabil să găsească alte argumente nici când a fost întrebat dacă, în aceste condiţii, va mai avea autoritate la conducerea PSD Bihor. „Noi venim cu nişte propuneri şi la centru se stabilesc (n.r. – candidaturile)”, a fost tot ce a mai putut adăuga.
Chiar dacă BIHOREANUL a insistat să transmită măcar simpatizanţilor PSD din judeţ o explicaţie privind înlocuirea lui Emilian Pavel pe listă, Mang n-a reuşit să spună decât că „asta e o chestiune internă, o s-o discutăm, alegătorilor le voi spune”.
În urmă cu o săptămână, şeful PSD Bihor susţinea că Pavel trebuie să fie al doilea pe lista pentru Camera Deputaţilor, susţinând chiar că acesta ar fi fost creditat de un sondaj intern, pe care nu l-a văzut niciun coleg de-al său, cu un scor de „13%, adică aproape dublu faţă de cât a obţinut la alegerile locale”
Mang a mai declarat la ieşirea de la BEJ că, după aprecierile sale, la alegerile parlamentare PSD ar putea obţine în Bihor un mandat de senator şi „eu zic că minim două la Deputaţi”, adică pentru sine şi pentru noua Steluţă a orgaizației...