În organizarea Asociaţiei Carţiş For Sport şi a Clubului Sportiv de Şah-Tenis Speranţa Oradea, la sala de evenimente a Hotelului Elite din Oradea s-a desfăşurat un interesant turneu de şah, prima ediţie a Memorialului Dan Mihai Carţiş.

Întrecerile de şah rapid au reunit la start 34 de concurenţi, care au evoluat în sistem elveţian, pe durata a nouă runde, ritmul de joc fiind de 2×15 minute.

La final, la categoria Open cel mai bun s-a dovedit a fi Dan Raţ, profesor de şah în Orăşelul Copiilor, pe locul secund s-a situat Tudor Ursente, urmat în ordine de Ioan Mihuţ, Cernata Iosif şi Paul Marius. La categoria +60, Ionel Cruceru a fost cel mai bun, urmat fiind pe podium de Szel Alexandru şi Vereş Dănuţ.

În fine la categoria neclasificaţi, Dan Cartiş, organizatorul întrecerii, a terminat pe primul loc, urmat de Zaharia Traian şi Somogy Kutos. Categoria I-a a fost câştigată de Palii Alexandru, urmat de Fracasin Mihail şi Paraschiv Gabriel.

Dan Mihai Carţiş, a fost un jucător de Categoria I-a de şah şi a jucat finala mondială la şah prin corespondenţă în urmă cu mulţi ani. El a fost şi căpitan al echipei de şah Electrica Oradea.

Sponsorii principali  ai turneului au fost Electrofor Oradea, Tehnoprint şi Proenerg Oradea, iar câştigătorul openului general a primit un premiu în valoare de 700 lei.