Mai binele este duşmanul binelui! Şantierele deschise în cartiere lasă riveranii fără parcări. "Constructorii mi-au desfiinţat în vară locul de parcare de domiciliu, fără ca Primăria să-mi dea altul la schimb. Cu taxa plătită, îmi las maşina pe unde pot", spune Florin, posesorul unuia dintre locurile de parcare desfiinţate în zona Pieţei Magnoliei, intrată în reabilitare.

La nivelul oraşului au fost dezafectate în ultimele luni circa 200 de locuri de parcare, fără ca Primăria să le ofere orădenilor o alternativă.

Şantier contra parcare

Şantierele din cartierele aglomerate deranjează riveranii nu doar prin zgomot, praf şi ambuteiaje, ci şi prin dispariţia locurilor de parcare. "Când am venit acasă, şantierul era extins până lângă bloc, iar locul meu de parcare dispăruse", povesteşte Florin, unui dintre cei 8 orădeni rămaşi fără parcarea de domiciliu din strada Transilvaniei, după începerea lucrărilor de reabilitare a Pieţei Magnoliei sub forma unui centru de cartier.

Omul e supărat că trebuie să îşi lase maşina la 15 minute de mers pe jos fiindcă toate parcările din zonă sunt de domiciliu. "Măcar de mi-ar da Primăria, la schimb, un loc de parcare la domiciliu în parcarea cu plată de lângă Piaţa Magnoliei", cere bărbatul.

Nimic la schimb!

La fel au păţit şi locuitorii blocurilor din zona Cazaban, unde se amenajează centrul de cartier Ioşia, şi de-a lungul bulevardelor Nufărul şi Cantemir, intrate în reabilitare pe fonduri europene. "De la fosta fabrică Aura până la intersecţia cu strada Nojoridului s-au desfiinţat cam 80 de locuri de parcare de domiciliu şi încă atâtea locuri neatribuite. Acum parcăm care cum putem, în curtea blocurilor, dar mulţi au rămas fără locuri", spune Andrei, unul dintre locuitorii zonei.

viceprimarul Oradiei, Marcel DragoşOamenii sunt cu atât mai supăraţi cu cât Primăria le oferă o soluţie care nu le rezolvă problema. "Orădenii îşi pot primi înapoi, la cerere, taxa aferentă perioadei în care au rămas fără parcare de domiciliu din cauza lucrărilor", spune viceprimarul Marcel Dragoş (foto).

Indiferent că e vorba de Nufărul, Rogerius sau Ioşia, Primăria refuză să le atribuie riveranilor locuri de domiciliu în parcările cu plată din vecinătate. "Locurile de parcare la domiciliu sunt parcări de noapte, pentru care se plăteşte o taxă de 130 lei pe an, adică 35 de bani pe zi, pe când cele cu plată sunt parcări de zi, pentru care tariful este de 3 lei pe oră. Ar fi incorect să le dăm riveranilor. Oricum, în parcările cu plată şoferii îşi pot lăsa gratuit maşinile peste noapte", argumentează un angajat al Primăriei.

O situaţie provizorie...

În apărarea lor, reprezentanţii municipalităţii spun că situaţia este provizorie. "La finalizarea lucrărilor, oamenii îşi vor primi parcările de domiciliu înapoi, chiar dacă nu neapărat pe acelaşi amplasament", afirmă viceprimarul Dragoş.

În Nufărul-Cantemir, municipalitatea va amenaja parcări în străzile Episcop Nicolae Popovici, Liszt Ferenc şi Grădina de Fragi, unde a demolat mai multe case, iar în Rogerius şi Ioşia în vecinătatea centrelor de cartier.

În contextul înmulţirii maşinilor şi a şantierelor, parcările rămân una dintre principalele probleme ridicate de asociaţiile de proprietari. "Dacă ar fi după riverani, n-ar mai rămâne niciun spaţiu verde în cartiere, s-ar face locuri de parcare până în pereţii blocurilor", spune Dragoş.

... care se va permanentiza!

Ca soluţie alternativă, locuitorii străzii Traian Lalescu, una dintre cele mai aglomerate din Rogerius, au cerut transformarea acesteia în arteră cu sens unic. În prezent, din lipsă de locuri, mulţi riverani sunt nevoiţi să parcheze în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă". "Aşa s-ar putea amenaja încă un rând de parcări pe marginea drumului, iar vecinii nu s-ar mai certa pe locuri", spune un localnic.

Propunerea a fost deja dezbătută în Comisia tehnică de circulaţie din cadrul municipalităţii. "După discuţii în teren cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, s-a ajuns la concluzia că strada Lalescu nu poate fi făcută cu un singur sens, pentru că ar aglomera şi mai mult străzile Ştefan cel Mare şi Transilvaniei", spune Ioan Cadar, consilier în cadrul Direcţiei Tehnice.

În schimb, ca o consolare pentru riverani, municipalitatea va amenaja parcări acolo unde permite lăţimea străzii şi, pentru a mai câştiga câteva locuri, va institui mai multe sensuri unice în curţile blocurilor. Desigur, prin aceste măsuri nu va rezolva criza locurilor de parcare din zonă, dar va lăsa senzaţia că măcar a încercat...