Bolojan a pierdut bătălia pentru mutarea Muzeului în Cetate nu pentru că ideea lui ar fi fost proastă, ci pentru că a fost incapabil să explice cu cifre avantajele proiectului său. În vreme ce drojdieri convertiţi în mari specialişti turnau comunicate pline de cifre lipsite de noimă, Bolojan se încăpăţâna să creadă că va câştiga lămurindu-i pe consilierii locali. Aceştia au devenit, însă, brusc conştienţi de puterea dictonului "proşti dar mulţi" şi au dat peste cap planurile primarului.
Exact aceeaşi soartă o va avea un alt mare proiect strategic, acela al unificării municipiului cu comunele suburbane, dacă primarul persistă în propria suficienţă. Eu unul nu cred că toate comunele vor dori să se unifice cu Oradea.
Se ştie, cu cât e mai mică localitatea, cu atât e mai mare orgoliul primarilor şi al consilierilor. Nu toţi primarii vor fi capabili să facă saltul de la frunza de brusturi la hârtia igienică, de la apa poluată din fântână la cea de robinet. Dar măcar Sînmartinul ar putea înainta spre oraş, aducând progres şi Băilor lăsate de izbelişte.
Pentru asta, însă, este nevoie de argumente şi explicaţii clare, de campanii de comunicare cu cifre concrete, de înţelegeri pe termen lung care să garanteze ţăranilor că-şi mai pot duce traiul rural-urban o perioadă rezonabilă de timp. Şi, bineînţeles, mai e nevoie ca liderii comunei să primească garanţii că vocea urbei lor, sau, mă rog, a viitorului cartier, nu se va pierde în masa amorfă a unui consiliu local în care de obicei nu contează binele locuitorilor, ci doar măruntele interese politice.