13.500 de orădeni care locuiesc în cartierul Nufărul se vor încălzi pe bază de apă geotermală. Municipalitatea a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute o finanţare nerambursabilă în valoare de 12,5 milioane lei pentru extinderea sistemului de încălzire pe bază de resurse regenerabile în şapte puncte termice.

"Proiectul privind creşterea capacităţii de exploatare a apei geotermale în Oradea a fost declarat eligibil vinerea trecută. Urmează să finalizăm documentaţia cerută de finanţator pentru a putea trece la semnarea contractului şi organizarea licitaţiei", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Finanţat prin Programul Operaţional Sectorial privind Creşterea competitivităţii economice, Axa prioritară 4, proiectul are o valoare totală de 14,8 milioane euro din care cheltuielile neeligibile se ridică la 2,3 milioane euro, iar contribuţia municipalităţii va fi de 250.000 euro. Durata de implementare a proiectului va fi de 27 de luni.

Investiţia vizează printre altele construirea unei staţii geotermale noi, achiziţionarea şi montarea de pompe de căldură, executarea unui foraj pentru apă tehnologică, construirea reţelelor de agent termic şi modenizarea Punctelor Termice 839, 840, 844, 845, 863, 878 şi 883.

"Investiţiile care urmează să le facem în cartierul Nufărul vor avea ca efect creşterea de patru ori a capacităţii de exploatării zăcământului de apă geotermală faţă de ce avem în prezent", a spus primarul.

Pentru protejarea zăcământului de apă geotermală de sub oraş proiectul prevede inclusiv realizare unui foraj pentru reinjecţia în sol a apei geotermale după ce şi-a făcut transferul termic. "Acesta va fi primul foraj de reinjecţie construit la Oradea după 1990", a spus Bolojan.

Conform proiectului după realizarea investiţiei, energia termică produsă din apă geotermală va asigura 86% din necesarul orădenilor din zonă. Diferenţa va fi asigurată cu ajutorul unui cazan pe gaz.

Primarul Ilie Bolojan a afirmat că, după toate probabilităţile, noile facilităţi vor fi administrate de către firma Transgex. Deşi se vor încălzi mult mai ieftin, pe apă geotermală, orădenii din Nufărul vor plăti pe gigacalorie tot 235 lei. Municipalitatea va folosi sumele încasate suplimentar pentru reabilitarea reţelelor de termoficare din municipiu.