Municipalitatea se laudă că va scoate la curăţenie pe malul Crişului Repede romii din zona Voltaire. Municipalitatea a demarat luni o amplă acţiune de salubrizare a malului stâng al Crişului Repede, pe o distanţă de doi kilometri, cuprinsă între străzile Clujului şi Navigatorilor.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, echipele de muncitori puse le dispoziţie de RER Ecologic şi Penitenciarului Oradea vor beneficia de sprijinul comunităţii de rromi din zona Voltaire.

"În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu reprezentanţii comunităţii de romi din zonă Voltaire, s-a stabilit implicarea acestora în acţiunea de curăţenie. Ei vor acţiona în jurul blocurilor de locuinţe, cât şi pe malul Crişului Repede", a declarat Mircea Stejeran şeful Serviciului Servicii Publice şi Spaţii Verzi.

Potrivit comunicatului, în cadrul acţiunii va fi cosită iarba şi vegetaţia aferentă şi vor fi colectate şi transportate deşeurile depozitate accidental. Pentru colectarea deşeurilor a fost montat un container de dimensiuni mari.