Clădirea Palatului de Justiţie din Parcul Traian va fi reabilitată. Conform unui comunicat al municipalităţii, Instituţia Arhitectului Şef a eliberat joi autorizaţia de construcţie pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare şi extindere Palat de Justiţie Oradea".

"În perioada următoare Ministerul Justiţiei va începe procedurile pentru organizarea licitaţiei în vederea reabilitării, urmând ca lucrările să demareze la începutul anului viitor şi să aibă o perioadă de execuţie de trei ani", se menţionează în comunicat.

Lucrările de reabilitare şi extindere a imobilului sunt estimate la circa un milion de euro, iar investiţia va fi suportată de Ministerul Justiţiei prin proiectul "Reforma în sistemul judiciar" semnat de Guvern cu Banca Mondială. Una din componentele proiectului se referă la reabilitarea infrastructurii a 20 de instanţe de judecată din ţară, suma totală ridicându-se la circa 26,5 milioane de euro.

Clădirea Palatului de Justiţie din Parcul Traian este cuprinsă în lista monumentelor istorice orădene şi se află într-o stare avansată de degradare. Palatul a fost construit în stil eclectic la sfârşitul secolului XIX. Până în anul 1951, clădirea a adăpostit Tribunalul Comitatului Bihor. De atunci şi până în anul 1959 a fost sediul Regionalei Partidului Comunist "Crişana", iar apoi, până în 1989, a servit ca sediu al Comitetului Judeţean de Partid.

După Revoluţie şi până în anul 2000, Palatul de Justiţie din Oradea a fost sediul Prefecturii, iar începând din anul 1998 imobilul a trecut în administrarea Ministerului Justiţiei. În prezent, clădirea din Parcul Traian găzduieşte Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor şi Judecătoria Oradea.

În încheierea comunicatului de presă Primăria a ţinut să mulţumească conducerii Tribunalului Bihor "pentru demersurile făcute pentru a renova sediul clădirii monument în care îşi desfăşoară activitatea".