Primăria a primit joi, în cadrul adunării generale a Asociaţiei Municipiilor din România, diploma de excelenţă pentru promovarea plăţilor online cu cardul bancar. Cu ocazia întâlnirii, Asociaţia Municipiilor din România a mai acordat acest premiu oraşelor Arad şi Baia Mare.

Din partea municipalităţii orădene premiul a fost ridicat de primarul Ilie Bolojan care a mulţumit public angajaţilor din Primărie care au făcut posibilă plata online a impozitelor şi amenzilor contravenţionale care constituie venit la bugetul local. "Le mulţumesc colegilor de la Direcţia economică şi de la Serviciul IT pentru sprijinul acordat în realizarea acestui sistem de plăţi online. Un astfel de modul de plăţi electronice a taxelor şi impozitelor îmbunătăţeşte procesul de plată, scutind utilizatorii de tehnologie modernă de repetate drumuri la casieriile Primăriei. Uşor de utilizat, plata online este eficientă pentru utilizatori, dar şi pentru autoritatea publică, din punct de vedere al costurilor şi al timpului", a spus Bolojan.

Sistemul de plată online funcţionează în Primăria Oradea din decembrie 2009. Cetăţenii au posibilitatea de a consulta şi plăti online, fără perceperea unui comision, toate impozitele şi taxele cu debit, precum şi amenzile contravenţionale, accesul putând fi realizat pe bază de cod numeric personal.

Această facilitate a fost implementată ca urmare a solicitărilor permanente ale contribuabililor bugetului local domiciliaţi în alte localităţi din ţară sau din străinătate şi din dorinţa identificării unor alternative civilizate de interacţiune a cetăţenilor cu administraţia locală.

De la sfârşitul anului 2009 şi până în prezent, numărul utilizatorilor acestui serviciu s-a dublat, peste 5.000 de persoane efectuând plăţi direct online.