Biroul de Presă al Primăriei a anunţat, luni, că a atribuit firmei clujene Impact Consulting serviciile de proiectare pentru investiţia "Realizarea unui centru de cercetare pentru studierea tehnicilor de optimizare a traficului rutier în polul de dezvoltare urbană Municipiul Oradea", investiţie care va fi finanţată în baza Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România şi din bugetul local.

Pentru realizarea acestei investiţii, municipalitatea şi-a propus să acceseze 2 milioane de euro, din care să fie înfiinţat sistemul de management al traficului rutier, ceea ce presupune realizarea de programe informatice, echipamente IT, dispozitive GPS, camere video, semafoare, panouri rutiere şi altele.

Potrivit comunicatului de presă dat publicităţii de municipalitate, proiectantul are sarcina de a întocmi un studiu de fazabilitate, o expertiză tehnică şi un audit energetic, un studiu de trafic (curent şi estimat pe viitor), o documentaţie de avizare în Comisia de circulaţie a municipiului, precum şi elaborarea specificaţiilor tehnice şi calitative ale dotărilor.

Criteriul de atribuire a contractului de proiectare a fost preţul cel mai scăzut, cerut de firma clujeană Impact Consulting, care a câştigat competiţia în faţa a două societăţi din Bucureşti: Octopod Construct şi Marketscope.