Orădenii nu vor mai fi nevoiţi să bată drumul de Hajduszoboszlo (Ungaria) pentru o scaldă decentă. Primarul Ilie Bolojan a semnat luni la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest din Rădaia (Cluj) contactul de finanţare a proiectului "Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea complexului wellness termal "Nymphaea" Oradea".

Valoarea proiectului se ridică la 88,3 milioane de lei, din care contribuţia municipalităţii este de 38,9 milioane de lei, iar diferenţa va fi alocată din fonduri europene.

Viitorul aquapark va fi construit din temelii pe amplasamentul actualului ştrand municipal, ale cărui bazine vor fi dezafectate.

În cadrul proiectului, vor fi construite 14 bazine noi şi 12 aquatobogane. Proiectul mai cuprinde trei clădiri noi constând într-un complex multifuncţional cu zonă de SPA, fitness, bowling şi altele, o clădire pentru bazinele acoperite împărţite în trei zone cu specific family, relax şi aventură şi un complex comercial pentru turiştii din ştrand.

Aquapark-ul va mai avea terenuri de sport, zone de agrement, spaţii verzi şi o parcare cu peste 230 de locuri.

Durata de implementare a proiectului va fi de 24 de luni, lucrările urmând să demareze în primăvara anului viitor.

Citeşte pe aceaşi temă şi articolul: Aquapark de Oradea - Ştrandul municipal va fi înlocuit de un complex wellness modern