Clădirea Primăriei are din această săptămână la intrarea principală o uşă modernă cu senzori de prezenţă, după modelul celor de la marile magazine. Aceasta funcţionează la capătul unui intrând în formă de cuşcă amenajat în holul principal al clădirii. Poarta veche din lemn masiv cu ornamente din fier forjat, de la intrarea în clădire, va rămâne peste zi deschisă tot timpul.

"Este vorba de o uşă din sticlă securizată şi izolată termic dotată cu senzor. Am considerat că este normal să facem această investiţie în semn de respect faţă de orădeni. Înainte, dacă venea o doamnă mai firavă abia putea împinge uşa mare şi grea ca să intre în Primărie", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Noua uşă de la intrarea în Primărie a fost furnizată de o firmă din Ungaria pentru un preţ de 20.000 lei şi face parte integrantă din proiectul privind construirea sălii de lucru cu publicul care este amenajată de către firma Abed Nego prin acoperirea curţii interioare a clădirii. Noul intrând din holul Primăriei a fost conceput după un proiect al arhitectului Ernest Pafka astfel încât să se încadreze cât mai bine în arhitectura clădirii.

Uşa cu senzor a fost montată pentru a facilita accesul orădenilor la birourile de lucru cu publicul şi ghişeele de plată. Surse din Primărie spun că începând din luna ianuarie a anului viitor toţi angajaţii muncipalităţii care au program cu publicul vor fi mutaţi la parterul clădirii pentru ca orădenii să nu mai fie nevoiţi să rătăcească pe holuri.