Proiectanţii angajaţi de municipalitate vor fi nevoiţi să reducă cu un sfert valorile de proiectare a lucrărilor pentru care vor elabora studii la comanda Primăriei. "Primăria va transmite o adresă tuturor firmelor de proiectare cu care colaborează, pentru a le informa să ia toate măsurile necesare pentru ca în documentaţiile tehnico-economice ce se vor elibera ca rezultat al contractelor cu administraţia locală, să reducă valorile de proiectare cu 25%", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Conducerea Primăriei a luat această decizie având în vedere faptul că, raportat la valorile din studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice de execuţie, lucrările finalizate în ultimul an de către municipalitate, inclusiv notele de comandă suplimentare, au valori situate între 50-60% din valoarea de proiectare.

"Apreciind că această situaţie este un efect al stării economice generale şi al unei politici corecte de achiziţii publice a Primăriei Oradea, considerăm că această reducere va apropia valorile proiectate de valorile real executate", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Şeful executivului local a mai anunţat că, pentru un plus de transparenţă, a cerut tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Local care vor organiza în perioada următoare proceduri de achiziţii directe cu o valoare mai mare de 1.000 de euro cu TVA inclus să depună o invitaţie de participare pe site-ul www.oradea.ro sau pe site-ul propriu.

Aşa, la procedura de achiziţie directă organizată de municipalitate vor putea participa toate companiile interesate să poată depune oferte pentru bunurile sau serviciile care urmează să fie achiziţionate din bugetul local şi nu doar trei firme cum cere legea.