Orădenii care dețin câini metiși sau de rasă comună pot beneficia în continuare de sterilizare gratuită, în cadrul campaniei derulate de Primăria Oradea, prin Direcția Tehnică. Programul, lansat pe 7 martie, are o durată de un an și este destinat exclusiv animalelor aflate pe raza municipiului.
Până acum, au fost depuse 235 de solicitări, dintre care 165 de câini au fost deja sterilizați.
Înscrierile rămân deschise, iar serviciile sunt oferite prin cabinetul veterinar Physiovet, de pe strada Horea nr. 67. Detalii suplimentare pot fi obținute la numărul 0770-909.801.
Sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, conform HCL nr. 70/2014 și OUG nr. 155/2001, iar nerespectarea acestei obligații atrage amenzi între 300 și 10.000 lei, în funcție de natura contravenientului – persoană fizică sau juridică.
Cei interesați de sterilizarea patrupedelor se pot înscrie printr-o cerere transmisă către Direcția Tehnică a Primăriei, care trebuie să conțină: numele, adresa, numărul câinilor și un telefon de contact.
Cererile pot fi trimise pe e-mail, la primarie@oradea.ro, sau depuse fizic la Sala Ghișeelor din Piața Unirii nr. 1. Formularul este disponibil online pe site-ul www.oradea.ro.