Orădenii şi firmele orădene cu datorii faţă de bugetul local vor fi scutiţi de plata penalităţilor în cazul în care îşi plătesc restanţele până la sfârşitul anului.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, măsura a fost luată de către municipalitate "pentru a veni în întâmpinarea orădenilor afectaţi de criza economică declanşată de pandemia de Covid-19".

Acestea facilităţi fiscale se referă la persoanele fizice cu penalităţi de peste 100 lei şi firmele cu restanţe de peste 1.000 lei aferente unor obligaţii fiscale născute după data de 16 mai 2020.

În plus, în cazul persoanelor juridice, condiţia este "să nu se afle în stare de insolvenţă, lichidare, dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale comerciale iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor".

Potrivit evidenţelor municipalităţii, de această facilitate vor putea beneficia 1.900 de orădeni cu restanţe de 4 milioane lei care ar putea fi scutiţi de penalităţi de 1,1 milioane lei.

La fel, printre persoanele juridice eligibile pentru a beneficia de ştergerea penalităţilor se numără 454 de firme cu o restanţe în valoare de circa 8 milioane lei care atrag după sine sume accesorii de 640.000 lei.

Cererile pentru anularea penalităţilor pot fi descărcate de pe portalul municipalităţii www.oradea.ro, secţiunea Cereri şi formulare / Direcţia economică, şi depuse la ghişeele 3 şi 4 din Centrul de relaţii cu publicul de la parterul palatului administrativ al oraşului sau, mai simplu, pe adresa de email primăria@oradea.ro.