Primăria Oradea organizează concurs internaţional de idei pentru amenajarea Pieţei Independenţei, inclusiv spaţiul de deasupra parcării subterane. Municipalitatea îşi doreşte transformarea zonei într-un punct de atracţie pentru oraş în care să poată fi organizate inclusiv evenimente cultural – artistice.

"Vrem un proiect de calitate..."

"Vrem să rezulte un proiect de foarte bună calitate şi vrem ca acest spaţiu, dincolo de valorile lui utilitare, să fie un punct de atracţie pentru oraş şi un alt loc în care orădenii şi turiştii să se simtă bine. Acolo se vor putea organiza tot felul de activităţi cultural-artistice", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primăria îşi doreşte amenajarea Pieţei Independenţei după un proiect care să personalizeze şi să pună în valoare amplasamentul, lucru ilustrat în conferinţa de presă, strict ca exemplu, cu imagini similare din lume (fotografiile din text).

Proiectul se anunţă cu atât mai complex cu cât concurenţii trebuie să pună în valoare un perimetru valoros care cuprinde elemente puternice începând de la malul Crişului Repede şi Piaţa Unirii la statuia poetului Mihai Eminescu, Palatul Vulturul Negru şi sinagoga Zion.

Concurs internaţional şi online

Concursul de idei va fi derulat prin intermediul Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei şi a filialei Bihor a Ordinului Arhitecţilor din România şi se desfăşura exclusiv online.

"Vom face demersuri prin intermediul asociaţiilor profesionale ale arhitecţilor ca un număr cât mai mare de specialişti să participe la acest concurs. Tema de concurs va fi şi în limba engleză, iar proiectele se vor putea depune inclusiv în engleză", a spus viceprimarul Mălan (foto).

Concurenţii îşi vor putea depune proiectele online prin intermediul unei server secretizat, iar membrii comisiei vor face jurizarea tot prin internet. Conform directorului Instituției Arhitectului Șef, juriul concursului va fi format din reprezentanții Primăriei Oradea, precum și profesori și arhitecți cunoscuți din România și din alte țări.

Pentru a atrage cât mai mulţi arhitecţi, municipalitatea va oferi trei premii motivante, iar câştigătorul va avea şansa de a-şi vedea proiectul pus în operă.

Concursul va fi lansat pe data de 27 mai, iar data limită de primire a proiectelor va fi de 6 iulie. Jurizarea va începe a doua zi, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 9 iulie. Concurenţii vor putea formula contestaţii până pe 13 iulie, urmând ca pe 15 iulie municipalitatea organizeze o expoziţie virtuală cu proiectul câştigător şi lucrările înscrise în concurs.

Cel mai probabil, lucrările de amenajare a zonei vor începe în toamnă cu termen de predare în cursul anului 2021.