Toate cele patru tentative ale municipalităţii orădene de a atrage un investitor privat dispus să construiască o parcare supraetajată în zona centrală a oraşului au fost sortite eşecului.

Joi, 30 iunie a expirat termenul limită de depunere a ofertelor anunţat de Primărie pentru licitaţia organizată în vederea desemnării unui asociat care să construiască în parteneriat cu municipalitatea parcări multietajate pe unul dintre amplasamentele situate în străzile Tribunalului, Braşovului, Independenţei sau Primăriei.

Pentru că niciun investitor nu s-a înscris la licitaţie, municipalitatea va organiza o nouă procedură de licitaţie pentru desemnarea unei firme care să execute proiectarea şi construcţia unei parcări multietajate în strada Tribunalului, investiţie ce urmează a fi suportată din bugetul local.

„Am ales locaţia din strada Tribunalului pentru că e una dintre cele mai aglomerate şi astfel vom rezolva problema locurilor de parcare în zona centrală", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Ilie Bolojan.

Conducearea municipalităţii intenţionează ca până în toamnă să mute Secţia de Boli Infecţioase din spatele Tribunalului pentru a face loc viitoarei parcări. „În paralel cu mutarea secţiei vom scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia lucrării, dar cu condiţia ca firma contractantă să accepte plata lucrării în termen de doi ani", a precizat primarul.

Pe primele şase luni din anul 2009 municipalitatea a încasat 2,6 milioane lei din taxele şi amenzile de parcare, fapt pentru care estimările Primăriei urcă la circa 1,5 milioane euro pe an încasările de pe urma parcărilor. În condiţiile în care costurile de proiect ale unei parcări supraetajate cu 600 de locuri se ridică la 4,5 milioane euro, iar experienţa ultimului an a demonstrat că lucrările municipalităţii se ieftinesc prin licitaţie cu până la 40%, teoretic, bugetul local ar putea să acopere în doar doi ani investiţia, din veniturile atrase de pe urma parcărilor.