Asaltată de contribuabili dornici să îşi stingă obligaţiile fiscale, municipalitatea ia în calcul implementarea unui sistem de numere de ordine pentru eliminarea cozilor de la casieriile din sala ghişeelor.

"Avem în vedere introducerea unui sistem în care, odată ajuns în sala ghişeelor, orădeanul îşi ia un număr de ordine pe care este trecut numărul persoanelor programate înaintea sa şi timpul estimat până când va putea fi servit. Dacă omul are de aşteptat mai mult de 15 minute, nu stă în picioare la coadă, ci poate coborî la cantina Primăriei, la o cafea, sau poate merge să îşi rezolve alte probleme", a declarat directorul economic al municipalităţii, Eduard Florea.

Potrivit directorului, bonurile vor fi distribuite pe fiecare domeniu în parte, registratură, casierie sau urbanism, iar numărul de ordine care urmează să fie invitat la ghişeu va fi afişat pe ecranele deja montate în sala de lucru cu publicul de la parterul clădirii Primăriei.

Pentru a nu bulversa contribuabilii într-o perioadă cu aflux mare de populaţie la ghişeele municipalităţii, noul sistem va fi implementat după scadenţa primului termen de plată al impozitelor de la sfârşitul lunii martie.

Plătiţi, online!

În paralel, conducerea Primăriei ia în calcul modificarea bonificaţiei de 10% acordate persoanelor fizice şi a celei de 5% acordate persoanelor juridice care îşi sting obligaţiile fiscale înaintea scadenţei din martie.

"Intenţia noastră este să acordăm nivelul maxim al bonificaţiei în cazul contribuabililor care îşi sting obligaţiile fiscale online, urmând ca reducerea acordată celor care plătesc numerar, la ghişee, să fie diminuată", a spus Eduard Florea.

Cel mai probabil măsura va fi aplicată în prima fază persoanelor juridice, mult mai deschise să opereze cu mijloace moderne de plată, urmând ca ulterior să fie extinsă şi persoanelor fizice.

"Promovarea mijloacelor de plată online este o măsură logică pentru că, în timp, duce la diminuarea cheltuielilor de personal. Spre exemplu, oraşul Reims din Franţa, cu o populaţie similară municipiului Oradea, are doar patru casiere. Nici jumătate faţă de câte lucrează în sala ghişeelor", a afirmat Florea.

În plus, plata online elimină cozile la ghişeele Primăriei şi timpul pierdut cu aşteptatul la coadă.

Potrivit datelor statistice ale municipalităţii, numărul contribuabililor care se prezintă la ghişee pentru plata în numerar a obligaţiunilor fiscale şi bugetare este în continuă creştere.

Dacă în anul 2015 şi-au plătit impozitele, taxele şi amenzile direct la ghişeu 215.503 persoane fizice şi juridice, anul trecut numărul plătitorilor a urcat la 256.944 de persoane.

La fel, sumele încasate în numerar de municipalitate au crescut de la 43 milioane lei la 56,3 milioane lei.