Primăria Oradea vrea să modifice regulamentul privind supraimpozitarea clădirilor neîngrijite şi abandonate aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local 503 din 2017 pentru a putea suprataxa inclusiv siturile industriale sau agrozootehnice degradate care până acum au scăpat rigorilor normativului.
Prea multe ruine industriale...
Potrivit unui comunicat al municipalităţii, modificarea regulamentului este impusă de realitatea din teren, pentru că multe clădiri industriale sau agrozootehnice se află într-o stare avansată de degradare.
"În urma evaluării clădirilor care au fost supraimpozitate, până în momentul de faţă s-a constatat că actualul regulament nu are nişte criterii adaptate din punct de vedere tehnic pentru clădirile industriale, ceea ce a făcut ca cea mai mare parte dintre ele să nu fie supraimpozitate, deşi siturile industriale cum ar fi Avântul, fabrica de ulei Interoil sau alte situri din zona industrială veche de pe Şoseaua Borşului sunt foarte degradate, multe în stadiul de ruină", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Criterii mai clare
Cu ocazia modificării HCL 503 din 2017, Primăria vrea să intervină şi asupra indicatorilor din nota tehnică de constatare care se încheie în cazul supraimpozitării pentru clădirile rezidenţiale pentru a defini starea tehnică necorespunzătoare a acestora.
"Prin simplificarea acestor grile, clădirile degradate vor putea fi evaluate operativ, astfel că decizia de supraimpozitare se va putea comunica către proprietari până la sfârşitul anului, existând un interval de 11 luni în care aceştia pot finaliza măsurile de remediere", a anunţat Primăria.
Se modifică în septembrie
Noile modificări ale regulamentului privind supraimpozitarea cu până la 500% a clădirilor neîngrijite sau abandonate vor fi supuse aprobării Consiliului Local în şedinţa din cursul lunii septembrie pentru a putea fi aplicate deja de anul viitor.
La fel ca în cazul imobilelor aparţinând orădenilor proprietarii clădirilor industriale vor beneficia de facilităţi în cazul în care investesc în reabilitarea acestora.
"În zonele construite protejate din punctul de vedere al patrimoniului arhitectural, proprietarii de clădiri pot beneficia de scutiri de impozite, pe o perioadă de 5 ani, în situaţia în care realizează corect, respectând proiectele tehnice autorizate", a anunţat Primăria.
Combinate, măsura supraimpozitării şi cea a facilităţilor acordate au făcut împreună ca numărul autorizaţiilor de construcţie şi de reabilitare să fie în creştere în ultimii trei ani.