În cursul lunii iulie, Primăria va pune la dispoziţia orădenilor sub 35 de ani noi loturi de teren pentru construcţia de case în Cartierul Tineretului. Consilierii locali au aprobat în şedinţa de miercuri, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea a 75 de locuri de casă, cu o suprafaţă de 250 metri păraţi, pe amplasamentul din strada Clujului în zona uzinei de apă.

În şedinţa de luna viitoare Consiliul Local va aproba înfiinţarea altor 25 de loturi, după care va fi demarată procedura de atribuire a acestora. "În finalul lunii iulie 151 de locuri de casă vor scoase la atribuire, e vorba de 100 de loturi nou înfiinţate şi alte 51 de loturi revocate din anii anteriori de la tinerii care le-au primit, dar nu şi-au respectat angajamentele asumate şi nu au făcut formalităţile pentru demararea construcţiei", a declarat primarul Ilie Bolojan în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa deliberativului local.

Se extinde ştrandul Ioşia

Tot cu unanimitate de voturi a aprobat Consiliul Local şi extinderea suprafeţei ştrandului Ioşia cu circa 8.400 metri pătraţi. Amplasamentul va fi lărgit până la malul Crişului Repede, pe terenul până de curând năpădit de bălării, unde vor fi amenajate terenuri de sport. La fel, va fi extinsă cu o suprafaţă de 2.233 metri pătraţi şi baza sportivă din vecinătate.

"În perioada următoare vom căuta soluţii de parteneriat pentru amenajarea pe acest amplasament a patru, până la opt noi terenuri de tenis în zona dinspre Crişul Repede, prin nivelarea terenului, sau către strada Ovidiu Densuşianu", a mai declarat primarul Ilie Bolojan.

Centru de imagistică şi secţii de poliţie

Deliberativul local a mai aprobat darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de zece ani, a unui spaţiu în cadrul policlinicii Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" în favoarea fundaţiei Man, în vederea funcţionării Centrului de Sănătate şi Imagistică "Maria".

În schimbul atribuirii spaţiului, Centrul de Imagistică va efectua analize pentru pacienţii spitalului în valoare de 3.000 euro lunar, în primii cinci ani, respectiv 6.000 euro lunar începând cu cel de-al şaselea an al convenţiei. În plus, după epuizarea acestui plafon, orădenii vor putea beneficia de serviciile Centrului la tarife cu 35% mai mici decât cele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate către instituţiile de profil.

Cu aceeaşi ocazie, consilierii locali au mai aprobat înfiinţarea a două oficii de Poliţie Comunitară, care vor funcţiona în cadrul Staţiei CFR Oradea şi a azilului de noapte din strada Gutenberg. Poliţiştii vor avea ca misiuni principale menţinerea ordinii şi liniştii publice şi limitarea fenomenului cerşetoriei.

Împrumuturi fără dobândă

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri s-a mai numărat regulamentul privind acordarea de ajutoare financiare pentru susţinerea lucrărilor de reabilitare a imobilelor cu valoare culturală de pe raza municipiului. "Ajutoarele financiare vor fi acordate orădenilor care nu pot susţine financiar lucrările de refacere a imobilului şi vor funcţiona ca un împrumut fără dobândă la care se va adăuga doar rata inflaţiei", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Municipalitatea va sprijini cu precădere lucrările de refacere a clădirilor din zona centrală cum ar fi pieţele Ferdinand şi Unirii sau parcul Traian.

Pentru anul acesta, două milioane de lei au fost alocate în buget pentru a fi acordate sub titlu de împrumut orădenilor cu venituri mici care iniţiază lucrări de refacere a faţadelor.