Contravenienţii nu vor mai putea scăpa de amendă doar pentru că nu au venituri sau bunuri impozabile. Primăria Oradea a demarat încă de la începutul acestui an, acţiunea de recuperare a debitelor de la rău platnici prin transformarea amenzilor contravenţionale în muncă în folosul comunităţii.

Conform unui comunicat al Primăriei, măsura se referă la rău platnicii care nu deţin bunuri impozabile sau venituri din care să fie recuperate debitele pe care le au faţă de bugetul local.

Inspectorii de executare silită ai Primăriei au transmis în acest an 1.337 de procese verbale de contravenţie către organele care au dat amenzi rămase neîncasate, pentru ca acestea să se adreseze instanţelor de judecată solicitând înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunităţii.

În total au fost transmise procese verbale de contravenţie către 36 de instituţii din toată ţara, printre care Inspectorate Judeţene de Poliţie, Jandarmerie, Poliţe de Frontieră, OTL, Garda Financiară şi altele.

Conform noilor reglementări legale contravenienţii nu mai trebuie să îşi exprime acordul pentru a presta muncă în folosul comunităţii, fapt ce uşurează recuperarea debitelor.

Până în acest moment, există două sentinţe definitive pentru prestarea muncii în folosul comunităţii.

Citeşte pe aceaşi temă şi articolul: Iertare de nevoie