Primăria a depus pe 15 septembrie o cerere de chemare în judecată împotriva Fundaţiei Române pentru Tineret Bihor. "Casa de Cultură a Tineretului Ioşia s-a aflat în proprietatea statului până în anul 2000, când printr-o sentinţă civilă pronunţată de Judecătoria Oradea, dreptul de proprietate a fost întăbulat pe Fundaţia Română pentru Tineret Bihor. Deoarece, în procesul în care a fost pronunţată sentinţa civilă municipiul Oradea nu avea calitate de parte, sentinţa respectivă reprezintă un fapt juridic, care poate fi combătut de municipalitate prin orice mijloc de probă", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Conform comunicatului, juriştii municipalităţii au cerut instanţei: rectificarea înscrierii în Cartea Funciară, anularea sentinţei civile din anul 2000 şi radierea dreptului de proprietate al fundaţiei asupra imobilului şi terenului aferent, respectiv întăbularea dreptului de proprietate pe municipiul Oradea.

În cererea de chemare în judecată Primăria a invocat faptul că Legea 150 din 1990, care prevede că patrimoniul fundaţiilor pentru tineret se constituie din bunurile, inclusiv băneşti, ce au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist, se referă exclusiv la fundaţiile deja existente la data publicării legii de 21 mai 1990. "Prin urmare, dispoziţiile legale nu se aplică Fundaţiei Române pentru Tineret Bihor, care şi-a dobândit personalitatea juridică la data de 1 iulie 1991, deci după data intrării în vigoare a Legii 150 din 1990", se menţionează în comunicatul municipalităţii.

Să treacă la Primărie!

Din acest motiv, reprezentanţii Primărei susţin că imobilul Casei de Cultură a Tineretului nu a făcut obiectul Legii 150 din 1990 ci al Legii 18 din 1991. Potrivit acesteia din urmă "construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor şi în administrarea primăriilor". Prevederea este întărită şi de Legea 213 din 1998 care spune că imobilele în care se desfăşoară activităţi de interes public trec în domeniul public al municipiilor.

Conform comunicatului Primăriei, odată întăbulată pe municipiul Oradea, Casa de Cultură a Tineretului din Ioşia va fi transformată într-o Casă de Cultură a Studenţilor. Organizaţiile studenţeşti din Oradea au făcut demersuri încă de la începutul anilor 2000 pentru dobândirea unui imobil care să poată găzdui o casă de cultură a studenţilor.