Organizaţiile neguvernamentale din Oradea au la dispoziţie o lună de zile pentru a depune cereri de finanţare la Primărie. Conform unui comunicat postat pe site-ul municipalităţii, în perioada 15 februarie-15 martie Primăria organizează o sesiune de depunere de proiecte în vederea finanţării din fonduri publice a unor activităţi non-profit de interes general.

La concursul de proiecte se pot înscrie asociaţiii, fundaţii şi persoane fizice, finanţările fiind acordate prin concurs pe domenii precum cultură, sport, mediu, euroregiune, tineret şi altele. Anul acesta, bugetul alocal susţinerii organizaţiilor neguvernamentale este de circa 950.000 lei.

Acordarea de finanţări nerambursabile este reglementată prin "Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Oradea alocate pentru activităţi nonprofit de interes local". Regulamentul poate fi consultat pe site-ul municipalităţii, www.oradea.ro, la secţiunea "Informaţii de interes public".

Depunerea dosarelor se va face la Serviciul de Relaţii cu Publicul din piramidă. Informaţii suplimentare cu privire la procedura de selecţie se mai pot obţine şi de la camera 123 din Primărie, sau telefonic, la numărul 0259.408.888, persoana de contact fiind consilierul Daciana Gherdan.