Municipalitatea scoate la licitaţie serviciul de întreţinere a zonelor verzi de pe raza oraşului. Conform unui comunicat al Primăriei, instituţia a postat pe site-urile www.e-licitatie.ro şi www.oradea.ro, anunţul de licitaţie pentru concesionarea serviciului public de întreţinere parcuri şi scuaruri pe o perioadă de trei ani, în perioada 18 ianuarie 2011 - 17 ianuarie 2014.

Spre exemplu, valoarea maximă a lucrărilor pe care le presupune întreţinerea Parcului 1 Decembrie este de 670.000 lei, în timp ce a Parcului Brătianul, a fost estimată la 525.000 lei, iar cea a parcului Petofi plus scuarul central şi sensurile giratorii de pe bulevardul Dacia şi Şoseua Borşului este de 420.000 lei. Pe lista zonelor verzi care vor fi concesionate se mai numără parcurile Libertăţii, Sala Sporturilor, Onisifor Ghibu, Ghioceilor, Traian şi scuarul din piaţa Devei.

Oradea, împărţită în patru  

Pentru că la prima licitaţie, care a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, nu s-a prezentat nicio firmă, municipalitatea scoate pentru a doua oară la licitaţie lucrările de amenajare, modernizare şi extindere a zonelor verzi de pe domeniul public care nu se află în administrarea altor persoane juridice. Pentru a acoperi întreg teritoriul municipiului acesta a fost împărţit în patru loturi valoarea totală a lucrărilor fiind estimată pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2013 la cel mult 6,6 milioane lei plus TVA.

Pentru lotul 1 delimitat de malul stâng al Crişului Repede, Piaţa Cetăţii, Piaţa 22 Decembrie, strada Feldioarei, Cimitirul Municipal, strada Ogorului şi Calea Aradului, spre deosebire de precedenta licitaţie, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 2 milioane lei inclusiv TVA.

Lotul 2 este delimitat de malul stâng al Crişului Repede, Piaţa Independenţei, Piaţa Cetăţii, Piaţa 22 Decembrie, strada Toamnei şi strada Ogorului. Acesta cuprinde cartierele Nufărul I, Nufărul II, Velenţa, Dragoş Vodă şi Tokai, iar valoarea totală a lucrărilor este de 1,5 milioane lei, inclusiv TVA.

Lotul 3 este delimitat de malul drept al Crişului Repede, Bulevardul Decebal, strada Euroul Necunoscut, strada Lacul Roşu, strada Calea Bihorului şi cuprinde inclusiv cartierele Iorga şi Podgoria. În acest caz, valoarea maximă a lucrărilor este de 2 milioane lei, inclusiv TVA.

La rândul său, sectorul 4 este delimitat de malul drept al Crişului Repede, Bulevardul Decebal, strada Eroul Necunoscut, strada Lacul Roşu şi Calea Bihorului inclusiv cartierele Rogerius, Episcopia şi Oncea. Valoarea maximă a lucrărilor a fost estimată la 1,1 milioane lei cu TVA inclus.

Se repară băncile!

Separat, pentru fiecare dintre cele patru loturi Primăria scoate la licitaţie lucrările de întreţinere, reparaţii şi lucrări noi la mobilierul urban amplasat pe domeniul public. Valoarea totală a acordului cadru pentru întreţinerea băncilor şi aparatelor de joacă amplasate pe străzile din cele patru loturi a fost estimată pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2013 la suma de 2,9 milioane lei cu TVA inclus.

Cea mai mare sumă, respectiv 800.000 lei inclusiv TVA, va fi alocată pentru întreţinerea mobilierului stradal din lotul 1 care cuprinde cartierul Ioşia inclusiv cu porţiunea Ioşia - nord şi zona de case.