Primăria va construi o nouă pasarelă peste pârâul Peţa. Consilierii locali au aprobat joi cu unanimitate de voturi indicatorii tehnico economici ai investiţiei privind construire a unei pasarele pietonale şi de biciclişti peste pârâul Peţa. Podeţul va face legătura dintre zona rezidenţială din vecinătatea străzii Octavian Goga şi zona comercială Obi şi Auchan.

Pasarela va lega pista de biciclete care urmează să fie construită dinspre podul Sovata cu drumul de centură din strada Ogorului. Construcţia va avea o structură metalică cu o lungime de 17 metri şi o lăţime de doi metri şi va fi mărginită de balustrade de protecţie. Potrivit estimărilor municipalităţii, valoarea investiţiei se va ridica la 35.500 euro, inclusiv TVA.

Apa se scumpeşte cu un ban

În cadrul aceleiaşi şedinţe consilierii locali au aprobat noile tarife de apă şi canalizare care vor fi practicate de Compania de Apă Oradea începând din luna iulie. Astfel, începând de luna viitoare orădenii vor plăti metrul cub de apă potabilă cu 3,93 lei cu TVA inclus în loc de 3,92 lei în vreme ce pentru serviciile de canalizare şi epurare tarifele vor creşte de la 1,81 lei la 2,08 lei pe metrul cub. Tariful pentru canalizare pluvială va rămâne, neschimbat, la 0,51 lei pe metrul cub.

Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, CAO s-a obligat prin contractul de împrumut încheiat cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare la ajustarea tarifelor cu indicele de inflaţie cel târziu în luna iulie a fiecărui an.

25 lei, ora de tenis

Tot joi consilierii locali au aprobat şi noile tarife de închiriere ale terenurilor de tenis de la baza sportivă din strada Splaiul Crişanei. Astfel, între orele 8 - 15 terenurile de tenis vor putea fi închiriate cu 15 lei pe oră, iar între 15 - 22 preţul va urca la 25 lei pe oră. Sâmbăta şi duminica se va practica un tarif unic de 25 lei pe oră indiferent de intervalul orar.

Potrivit regulamentului bazei sportive, timpul de joc efectiv va fi de 55 de minute dintr-o oră plătită, iar la terminarea jocului sportivii vor finisa terenul cu plasa şi vor şterge liniile de marcaj.

Adio, Delorean!

Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi întâlniri consilierii locali au fost informaţi de încetarea de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Iulius Delorean.

Unul dintre pionii de bază ai UDMR Bihor şi printre cei mai longevivi consilieri locali Delorean şi-a dat demisia din deliberativul local pe 16 mai. Locul consilierului a fost declarat vacant.

UDMR urmează să anunţe Consiliul Local cine va fi succesorul lui Delorean de pe lista cu care uniunea a participat la alegerile din 2012.