Adio, chirii "sociale"! Municipalitatea va cere luni Consiliului Local să aprobe majorarea treptată a chiriilor practicate pentru cele 737 de spaţii pe care le deţine până va ajunge la nivelul pieţei. "Unele chirii se vor dubla, altele se vor tripla, altele vor creşte chiar mai mult", a anunţat primarul Ilie Bolojan, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, chiria lunară pentru spaţiile de lucru aflate în folosinţa membrilor Uniunii Artiştilor Plastici se va majora de la 15-40 lei la 30-200 lei, în funcţie de mărimea şi amplasarea atelierului. La fel, chiria pentru cabinetele medicale va creşte de zece ori de la 12-13 lei la circa 150 lei. "Nici măcar un pachet de ţigări nu poţi să îţi cumperi dintr-o asemenea chirie", a argumentat edilul.

Evacuarea!

La fel, municipalitatea ia în calcul strămutarea PSD Oradea şi a PRM Bihor din spaţiile pe care le deţin în Piaţa Unirii şi strada Patrioţilor.

"Acolo unde avem spaţii la parter şi pot fi folosite de societăţi comerciale, acestea vor fi vândute. Ne dorim ca spaţiul PSD din centru să îl scoatem la vânzare anul viitor când expiră contractul, acesta umând să capete un profil de alimentaţie publică. Nu vom mai prelungi nici contractul de închiriere pentru Partidul România Mare din strada Patrioţilor", a spus edilul. Bolojan a declarat că ambele formaţiuni vor primi alte spaţii, dar la tarife mai apropiate de cele ale pieţei.

Exemplul PMO

Banii încasaţi din spaţiile vândute şi chiriile majorate vor fi folosiţi pentru reabilitarea faţadelor clădirilor deţinute de municipalitate. "Nu mi se pare normal ca noi să supraimpozităm imobilele orădenilor aflate într-o stare de degradare fără să ne îngrijim la rândul nostru de imobilele aflate în administrarea oraşului", a spus primarul.

În acest sens, municipalitatea va iniţia reabilitarea imobilelor în care deţine mai multe apartamente sau este proprietarul majoritar al acestora şi va încerca valorificarea locuinţelor izolate unde nu se poate impune în faţa asociaţiei de proprietari. Banii încasaţi vor merge exclusiv pe reabilitarea de faţade.

Cadou de Anul nou!

Consiliul Local va fi chemat să aprobe în şedinţa de luni regulamentul privind supraimpozitarea clădirilor aflate într-o stare de degradare. Angajaţii Poliţiei Locale vor ieşi în teren şi vor încheia note de constatare, după care cazul fiecărui imobil în parte va fi analizat de Consiliul Local.

Proprietarii imobilului vor fi anunţaţi din timp că începând de anul viitor vor datora un impozit de două ori mai mare, urmând ca acesta să crească treptat până la iniţierea de către proprietari a lucrărilor de reabilitare.

Cadou de Revelion, primul pachet de imobile care urmează să fie supraimpozitate va fi discutat în şedinţa extraordinară de Consiliu Local programată pentru 29 decembrie. Pe lista clădirilor vizate se numără imobile monument istoric situate în zona centrală a oraşului.