Primăria Oradea intenţionează să introducă sistemul de "undă verde" în municipiu, pe principalele artere de circulaţie din oraş, proiectul de realizare a investiţiei de peste 1,5 milioane de euro urmând să fie depus spre finanţare la Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria.

Directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei, Marcel Boloş, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul prevede implementarea un sistem modern de management al traficului în oraş care presupune achiziţionarea unor camere de supraveghere şi echipamente moderne de semaforizare, montarea detectorilor de trafic, înlocuirea echipamentelor depăşite, dar şi realizarea "undei verzi" de traversare a oraşului dinspre bulevardul Ştefan cel Mare spre cartierul Nufărul.

"Camerele de pe semafoare din intersecţii vor fi gândite să lucreze în sistem integrat. În cazul "undei verzi", camerele detectează traficul şi lucrează împreună cu senzorii pentru reglarea timpilor de circulaţie şi acordarea priorităţii pentru ruta cea mai aglomerată. Modelul va fi similar cu cel din Debreţin deoarece sistemele implementate în Bucureşti şi Cluj Napoca nu sunt chiar printre cele mai viabile", a explicat Marcel Boloş, care se ocupă de întocmirea dosarului pentru atragerea fondurilor.

Directorul a mai declarat că sistemul va fi funcţional în cel mult un an de la aprobarea finanţării. "Vor trebui achizionate echipamentele, vor trebui efectuate lucrările de montare, se vor lega semafoarele la internet. Rezultatele vor fi vizibile peste aproximativ un an", a spus directorul.