Primăriile din Zona Metropolitană Oradea îşi vor negocia împreună preţul energiei electrice necesară pentru iluminatul stradal şi alimentarea unor instituţii publice pentru a obţine de la Electrica o reducere a tarifelor. Conform deciziei Consiliului Director al ZMO reunit marţi în şedinţă ordinară, pentru început, negocierile se vor purta în numele celor mai mari consumatori din asociere, adică Oradea, Borş şi Sânmartin.
"O comisie de negociere va iniţia discuţiile cu Electrica. Dacă nu vom obţine o reducere a tarifelor cu cel puţin 10% vom trece la achiziţionarea de energie electrică direct de pe bursă. Ne aşteptăm la diminuări de costuri de 20% - 30%, în valoare de circa 120.000 euro pe an, bani din care am putea reabilita faţada unei clădiri istorice în fiecare an", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi în cadrul unei conferinţe de presă.
În cadrul aceleiaşi şedinţe membrii asocierii au decis împărţirea sumei de 440.000 lei, adunată din cotizaţiile membrilor, către nouă administraţii locale din ZMO. Astfel, localităţile Borş, Girişul de Criş, Ineu, Oşorhei, Nojorid, Paleu, Sânmartin, Sântandrei şi Toboliu vor primi fiecare câte 44.000 lei pentru finanţarea documentaţiilor aferente lucrărilor care urmează să fie executate în cadrul proiectului Aparegio.
În cadrul şedinţei reprezentanţii comunei Cetariu a fost avertizaţi ca localitatatea să îşi achite până la sfârşitul anului cotizaţia către ZMO rămasă neplătită încă din anul 2006. În caz contrar începând din 2015 localitatea va fi exclusă din asociere.