Primăria vrea să finalizeze lucrările la podul Dragoş Vodă în toamna acestui an. Primarul Ilie Bolojan a anunţat miercuri că va informa Consiliului Local cu privire la preluarea podului de la firma Macio. "În şedinţa de mâine (joi - n.r.), consilierii locali vor fi chemaţi să aprobe condiţiile de preluare a podului. Ulterior vom face o expertiză pentru a vedea câte lucrări au mai rămas de făcut şi vom încerca să continuăm lucrările cât mai repede posibil", a declarat primarul.

Edilul a mai spus că lucrările au fost realizate în proporţie de circa 50%, fapt pentru care municipalitatea va primi un pod nou nouţ la doar jumătate de preţ. Cheltuielile bugetului local vor fi de circa 850.000 euro, având în vedere că investiţia a fost estimată la 1,7 milioane euro plus TVA.

"La cinci luni după finalizarea expertizei şi predarea amplasamentului, lucrarea ar trebui să fie gata. Noi ne-am dori ca începutul anului şcolar să ne prindă cu maşinile circulând pe pod, având în vedere că vor trebui să înceapă şi lucrările la viitorul drum expres din strada Dragoş Vodă", a spus Ilie Bolojan.

Primarul a mai airmat că firma Macio nu şi-a constituit garanţia de 500.000 euro prevăzută în acordul de parteneriat, astfel că municipalitatea va încerca să recupereze suma din valorificarea terenurilor pe care firma le deţine şi pe care Primăria a pus deja sechestru. "O să încercăm să recuperăm cât putem de la firma Macio", a spus Bolojan.

Municipalitatea a preluat săptămâna trecută podul Macio în baza contractului încheiat în 2009 ca urmare a faptului că investitorul nu a depăşit termenul de predare a construcţiei stabilit pentru noiembrie 2011.