Primarul comunei Budureasa, Radu Vasile Olea, cel prins în flagrant cu mită luna trecută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost eliberat, joi, din Arestul Poliţiei Bihor, după ce Curtea de Apel Oradea a dispus ca măsura să fie înlocuită cu arestul la domiciliu.

Decizia Curţii de Apel, care prevede totodată ca edilul să nu ia legătura cu martorii din dosar, este definitivă şi vine la scurt timp după ce Olea a fost trimis în faţa instanţei de anchetatori pentru luare de mită în formă continuată. Edilul este acuzat că a atribuit discreționar contracte unei firme de consultanță care îi achita, în schimb, procente din contravaloarea serviciilor prestate.

Procesul primarului a debutat luni la Tribunalul Bihor, unde judecătorul de Cameră preliminară a decis menţinerea lui în arest preventiv. Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Oradea, iar joi a primit câştig de cauză.

Radu Olea a fost reţinut pe 11 ianuarie, după ce a fost prins în flagrant cu o şpagă de 7.000 lei, acţiunea fiind declanşată în urma unui denunţ formulat chiar de cel care trebuia să-i achite banii, administratorul unei firme de consultanță.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, mita cu care a fost prins edilul era o parte dintr-un total de 13.000 lei pretinşi de la denunţător care, începând din 2012, era abonat la contractele Primăriei.

Citiţi povestea şpăgilor încasate de primarul Olea în articolul: Primarul procent: Radu Olea, primarul din Budureasa pretindea şpăgi în cote fixe: 5%, 10%, 15%