După ce câțiva zeci de localnici din Aleşd s-au adunat în stradă, marţi seară, nemulţumiţi că viitoarea şosea de centură ar urma să traverseze un cartier de case din sudul oraşului, primarul Ioan Todoca susţine că această variantă este doar una de lucru.

Varianta iniţială este "megalomană"

"Decizia se va lua la CNAIR (n.r. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), unde vor fi dezbătute trei variante: aceasta, care acum a scăpat în public, cea veche şi încă una la care lucrează Consiliul Judeţean Bihor. CNAIR va face o analiză cost-beneficiu şi probabil va ţine cont şi de nemulţumirile oamenilor", a declarat primarul Todoca, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Varianta veche (foto jos) de care vorbeşte edilul, realizată încă din 2006, prevede ocolirea Aleşdului în totalitate, prin partea de sud, dar şi a satului Tinăud, şi presupune construcţia a trei poduri peste Crişul Repede şi a unui viaduct uriaş. Pentru această soluţie, CNAIR a câştigat în 2019 o finanţare de 220 milioane de lei. În plus, varianta aceasta a fost cuprinsă în Planul Urbanistic General al oraşului Aleşd (în galeria de documente), aprobat în 2012, un motiv în plus de nemulţumire pentru localnicii care văd că autorităţile se orientează spre alte soluţii.

Todoca susţine însă că tocmai costurile ridicate determină ca acest proiect să fie greu de realizat. "Este un proiect megaloman, o variantă care trece prin cinci UAT-uri şi prevede un viaduct care el singur costă dublu faţă de o variantă simplă şi scurtă a şoselei. Proiectul are finanţare în POIM, că e cuprins în masterplan-ul pe Transporturi, dar la valoarea asta cine ştie când se va face", a declarat Todoca. Altfel spus, Aleşdul are nevoie de o variantă ocolitoare mai ieftină, dacă vrea ca investiţia să se realizeze cât mai curând.

Traseu vechi centură Aleşd

"Nu va fi drum de viteză"

Primarul a mai spus că oamenii nemulţumiţi nu trebuie să se îngrijoreze de aglomeraţie şi nici să se gândească la proiectul drumului ocolitor ca la şoseaua de centură a Oradiei.

"Dacă va trece prin cartier, într-adevăr, pe strada Octavian Goga va fi trafic mai mare, dar nu va fi o circulaţie mai mare decât avem acum pe strada Tudor Vladimirescu (n.r. din zona centrală, adiacentă DN 1). Nu va fi o şosea de viteză, cu patru benzi, ci vorbim de un drum cu două benzi şi limită de 50 de km/h, făcut doar ca să decongestioneze traficul. În plus, când Autostrada Transilvania va fi gata, în Aleşd vom mai avea o treime din traficul din prezent", a declarat Todoca.

Edilul a mai spus că drumul nou, în varianta scurtă (foto jos), care îi nemulţumeşte pe oameni, va crea zone de dezvoltare în Aleşd, pentru că la intrarea în oraş dinspre Oradea trece pe lângă liniile de înaltă tensiune şi va permite dezvoltarea unei zone rezidenţiale, iar pe tronsonul dinspre Peştiş oferă acces într-o viitoare zonă rezidenţială, de case.