Primarul Oradiei, Florin Birta, i-a cerut, luni, premierului Florin Cîţu redeschiderea localităţilor în care gradul de vaccinare a populaţiei este de peste 50%.
Primarii şi vaccinarea
Edilul orădean a făcut această cerere luni, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Bucureşti între reprezentanţi ai Guvernului şi ai Asociaţiei Municipiilor din România.
La şedinţa de lucru au participat pe o parte prim ministrul Florin Cîţu, însoţit de ministrul Sănătăţii, orădeanca Ioana Mihăilă, secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Andrei Baciu, şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiţă, iar pe de cealaltă parte, primarii de Oradea, Cluj-Napoca, Craiova şi Galaţi, Florin Birta, Emil Boc, Olguţa Vasilescu, respectiv Ionuţ Pucheanu.
"Scopul întâlnirii a fost accelerarea procesului de vaccinare pentru ca viaţa să poată reveni la normal. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii Guvernului au cerut sprijinul primarilor pe considerentul că într-o comunitate edilul are un cuvânt de spus", a declarat Birta pentru BIHOREANUL.
"Daţi-ne autonomie!"
În acest context, primarul Oradiei şi-a declarat sprijinul pentru acest demers, dar a făcut şi o propunere.
"Eu am spus că suntem de acord să ne implicăm, dar în schimb i-am cerut premierului să ne dea autonomie la nivel local. Astfel, în cazul în care procentul de vaccinare trece de 50% să putem hotărî singuri redeschiderea HoReCa, a aquapark-ului Nymphaea, care e închis de doi ani, inclusiv în interior, a teatrelor, cinematografelor şi sălilor de sport", a explicat Florin Birta.
Edilul este de părere că măsura ar stimula populaţia să se imunizeze având un orizont de aşteptare concret pentru revenirea vieţii la normal. "Oamenii ar fi mai interesaţi să se vaccineze", a punctat Birta.
Vaccinarea în Oradea
În ceea ce privește situaţia din Oradea, Birta spune că aproape o treime din populaţie a primit măcar o doză de vaccin anti-Covid. "În momentul de faţă gradul de vaccinare, măcar cu o doză, este de circa 30%. Dacă ne implicăm cu toţii şi dacă mai deschidem câteva centre de vaccinare, am putea ajunge la circa 50% undeva la sfârşitul lunii iunie", a spus Birta.
După cum BIHOREANUL a mai scris, Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au obţinut aprobarea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare pentru suplimentarea cu 10 fluxuri a capacităţii de imunizare anti-Covid-19. Modul în care vor fi organizate urmează să fie anunţat oficial în zilele următoare.