După patru mandate de primar, edilul oraşului Aleşd, liberalul Zeno Ţipţer, ar putea să se retragă din cursa pentru un nou mandat la alegerile din acest an.

Judecătoria Oradea s-a pronunţat, vineri, în procesul în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea l-au inculpat pe edil pentru conflict de interese. pe marginea a 15 contracte de prestări servicii de topografie pe care, în perioada 2008-2011, Primăria Aleşd le-ar fi atribuit firmei Topoexpert SRL, în care fiul edilului era asociat, deţinând 33% din părţile sociale.

Valoarea totală a contractelor  primite de fiul edilului se ridică la 153.000 de lei.

Trimis în judecată în septembrie 2014, dosarul lui Zeno Ţipţer a fost soluţionat la sfârşitul săptămânii trecute, când Judecătoria Oradea a dispus anularea celor 15 contracte încheiate între firma Topoexpert SRL şi Primăria Aleşd, dar şi condamnarea edilului la 2 ani de închisoare plus, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, interdicţia de a alege şi de a fi ales ori de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Instanţa i-a aplicat edilului şi o pedeapsă complementară, interzicându-i dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pentru o perioadă de 10 ani.

În final, Ţipţer ar putea rămâne doar cu pedeapsa complementară, după ce, potrivit sentinţei, pedeapsa principală cu închisoarea şi pedeapsa accesorie i-au fost suspendate condiţionat pe o perioadă de încercare de 4 ani.

Verdictul nu este definitiv, întrucât poate fi atacat la Curtea de Apel Oradea, demers pe care primarul Aleşdului susţine că îl va face. "Mergem mai departe şi vom vedea ce va fi. Eu am recunoscut că am făcut prostia şi am semnat contractele respective, asta e, legea a zis că nu-i voie şi am primit pedeapsă. Dar nu s-a produs niciun prejudiciu, serviciul a fost prestat, preţul plătit a fost acelaşi ca şi cel plătit altor firme. În plus, banii plătiţi au fost reinvestiţi în firmă, nu i-am luat nici eu, nici fiul meu. El era student în Cluj în acea perioadă şi ulterior a şi ieşit din acea societate", a declarat Ţipţer.

Aflat la final de mandat, dar considerat şi cel mai bine cotat candidat pentru alegerile locale din acest an, edilul spune că, în condiţiile date, există posibilitatea să se retragă. "Sincer, am făcut şi un sondaj, sunt cotat cu peste 50% din voturi, dar nu ştiu dacă voi candida. Nu ştiu cât va mai dura procesul, dacă se va decide înainte de alegeri sau nu. Vom vedea", a declarat BIHOREANULUI Ţipţer.