Acum 100 de ani, Oradea huruia de sunetele bocancilor soldaților români și de zgomotul tehnicii militare. Pe 20 aprilie 1919, în zi de Paște, Armata Română intra în premieră în Oradea, ducând integrarea orașului în România Mare înainte cu un pas.

În urma Primului Război Mondial, imperiile s-au desființat, iar în locul lor au apărut state noi. Oradea s-a aflat în mijlocul unei zone intens disputate între România și Ungaria, apartenența sa într-unul din cele două state fiind subiect de cercetare istorico-demografică, dar și de „bătălii” politico-diplomatice.

După Declarația de Autodeterminare semnată aici pe 12 octombrie 1918 și hotărârea unirii întregului Ardeal cu Regatul României, integrarea urbei de pe Crișul Repede în statul român a fost un proces lung și complicat.

Zonă neutră

După război, Ungaria se găsea în situația de a pierde multe teritorii, între care şi Transilvania. La începutul lui 1919, autorităţile maghiare erau îngrijorate de înaintarea Armatei Române către Bihor, mărturiile epocii arătând că „starea conflictuală dintre populaţia autohtonă şi administraţia maghiară luase proporţii îngrijorătoare”.

În acest context a intervenit aliatul României, Franța, în stabilirea unei zone militare neutre. În cadrul său intra şi Oradea, aflată pe limita estică, respectiv calea ferată Arad-Satu Mare. Limita vestică era pe linia Tisa-Debreţin-Szeged. Trupele maghiare trebuiau să se retragă de pe acest teritoriu, el demilitarizându-se.

Orașul roșu

Kun Béla (foto), ajuns șef al fărâmițatului stat ungar, a impus în martie 1919 un regim politic totalitar bolșevic, după modelul lui Lenin în Rusia. Lider al Partidului Comunist din Ungaria, Kun a creat o „Republică roșie”, aruncând Oradea, încă aflată între granițele ungare, în comunism.

Din 22 martie, orașul s-a transformat într-o fortăreață în care totul era controlat și restricționat. Primăria a fost desfiinţată şi înlocuită cu Sovietul (Sfatul) administrativ al muncitorilor şi soldaţilor, prezidat de unul dintre adepţii lui Kun, Katz Béla, iar în cazărmile din sudul orașului s-a format un batalion local al Armatei Roșii Ungare.

În tot orașul au fost luate măsuri cu caracter restrictiv, cum ar fi inventarierea şi depozitarea tuturor rezervelor de cărbune şi lemn, predarea armelor personale Poliției, confiscarea telefoanelor, cenzura presei. A fost interzisă predarea religiei în școli și vopsirea ouălor de Paște, precum și comercializarea acestora.

S-a dat ordin ca locuinţele să fie naţionalizate, iar obiectele de artă proprietate personală să devină bunuri publice. Alimentele au fost raționalizate, iar cei care îndrăzneau să vorbească despre libertate şi democraţie erau judecați. Fruntașii români au fost plasaţi în arest la domiciliu, între ei numărându-se Coriolan Pop, Iustin Ardelean și Roman Ciorogariu.

Vin românii!

Armata Română a început ocuparea Transilvaniei în noiembrie 1918, venind dinspre Văile Oltului și Jiului și dinspre izvoarele Mureșului. Generalul Traian Moșoiu era comandantul Diviziei a 7-a infanterie Roman, ce a traversat Ardealul dinspre Toplița.

Orădenii au aflat de luptele de la Ciucea pe 17 aprilie 1919, din presă. În gara orașului soseau zilnic dinspre Cluj trenuri cu răniți, iar zvonurile indicau deplasarea rapidă a soldaților români spre Tileagd și Țețchea. O bună parte a localnicilor - români, maghiari, evrei -, terorizaţi de bolșevism, așteptau cu nerăbdare sosirea armatei. Elita urbei, însă, mergea la Teatru chiar și în acele zile fierbinți, pentru a vedea piesele „Trubadurul” și „Înăuntru, în pădure”.

Bătălia pentru democrație

Deși Armata Română se apropia la doar câțiva kilometri de Oradea, timp de două zile cercurile oficiale, comuniste, ale orașului au „îngheţat”, fără reacţie. De acest lucru au profitat opozanţii...

În noaptea de 18 spre 19 aprilie a fost declanșată o acțiune militară antibolșevică, la inițiativa comandantului poliției, Jánossy Gyula. Directoratul comunist a fost destituit, fiind împiedicate violențele și execuțiile. Calea ferată dinspre Budapesta a fost aruncată în aer, ca să nu poată intra vreun tren cu soldați bolșevici în oraș.

Forţele militare locale s-au împărţit în aşa-numiţii „albi” şi „roşii”, unde „albii” îi reprezentau pe cei din vechea putere maghiară, împreună cu liderii locali români, iar „roșiii” erau brigăzile bolşevice. Cele două grupări s-au angajat în bătălii de stradă, inclusiv în actuala piaţă a Unirii. Sâmbătă dimineaţă, în 19 aprilie, „roşiii” au fost izolaţi şi obligaţi să se retragă spre cazărmi, iar „albii” au ocupat Primăria, repunând în funcţie vechea administraţie, în frunte cu primarul Rimler Károly, care condusese oraşul din 1902.

Bine ați venit!

Intrarea trupelor române în Oradea a fost cerută chiar de conducerea orașului, de teama unor atacuri bolșevice. În dimineața de 20 aprilie, în prima zi de Paște, conducerea urbei a ieșit în întâmpinarea armatei. În cele trei mașini se aflau Coriolan Pop, Iustin Ardelean, Halász Sándor, comandantul militar al orașului, împreună cu alți căpitani și avocați. Au întâlnit mașina în care se aflau generalii Moșoiu, Holban și Sachelarie undeva între Oșorhei și Săcădat.

Primarul Rimler Károly și celelalte oficialități i-au așteptat pe toți în zona Uzinei de Apă, la intrarea în Oradea, cu pâine și sare. Primii soldați români care au defilat prin oraș au fost, la prânz, cei din patrula de Roșiori comandată de lt. Teodorescu. Aceștia au parcurs, în ovațiile localnicilor, traseul actualelor Calea Clujului - Piața Unirii - Piața Ferdinand - Republicii - Gara centrală.

Potrivit relatărilor vremii, defilarea trupelor, desfăşurată până noaptea târziu, a fost întâmpinată de orădeni cu strigăte: „Trăiască armata română!”, „Éljen a román hadsereg”, „Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional”.

„Nu-mi aduc aminte ce s-a petrecut aici, în acea zi de 20 aprilie 1919, dar istoria românilor s-a făcut în ziua aceea acolo (la Oradea - n.r.)”, scria istoricul Nicolae Iorga (foto).

Ocrotiţi de armată

Preluarea oficială a Primăriei s-a petrecut către ora 14, primarul Rimler predând orașul generalului Moșoiu și comandanților săi, în perfectă liniște și ordine, cerându-le să-l ocrotească. Schimbarea de putere s-a făcut de bunăvoie, majoritatea funcționarilor publici, inclusiv edilul maghiar, rămânând pe posturi, până la instaurarea administrației româneşti.

Generalul Moşoiu l-a instalat pe generalul Ştefan Holban comandant al garnizoanei locale, precizând că „toate organele administrative ale oraşului şi judeţului rămân neschimbate”, pe lîngă acestea fiind numit câte un inspector român.

Tranziția a fost una lungă și grea, timp în care motoarele dezvoltării orașului au mers mai mult din inerție, în așteptarea unor vremuri mai limpezi.

Roman Ciorogariu„Astăzi se înfăptuiește și pe acest pământ idealul unirei... Armata română încă vine în numele civilizațiunei, să împlinească postulatele dreptului popoarelor, promulgat de marele areopag constituit la Versailles... Ne rugăm să fie cuprinsă în misiunea aceasta civilizatorică și ocrotirea elementelor de ordine a concetățenilor noștri maghiari... Din sufletul nostru urăm: Trăiască Regele Ferdinand și Augusta Casă domnitoare, trăiască viteaza armată română și marii ei căpitani, crească și înflorească România-Mare în veci. Amin”

vicarul Roman Ciorogariu, viitor episcop ortodox de Oradea, către Traian Moşoiu, în 20 aprilie 1919

DE LA ORADEA
Stegarul Marii Uniri

Unul dintre numele-cheie pentru Oradea anilor 1918-1919 este dr. Aurel Lazăr (1872-1930). Important avocat și om politic, acesta era un susținător al drepturilor românilor din Imperiul Austro-Ungar, militând pentru ele în cadrul conferințelor, unele ținute chiar în Sala Mare a Primăriei Oradea. A deținut președinția departamentului bihorean al ASTRA, din 1907 și până în 1930, respectiv a Corului Hilaria, sprijinind activitățile culturale din Bihor.

În 1918, a propus organizarea, în locuința sa, a ședinței Comitetului Executiv al Partidului Național Român, unde, pe 12 octombrie, în condiţii vitrege, a fost semnată curajoasa Declarație de autodeterminare a românilor din Transilvania extinsă, care a declanșat procesul Marii Uniri.

După 1918, Lazăr a fost, pe rând, consilier județean și municipal, parlamentar, vicepreședinte al Uniunii Avocaților din România, apoi primar al Oradiei. A ținut primăria în perfectă ordine, crescând veniturile orașului, modernizându-l și sprijinind bolnavii și șomerii.

Citeşte mâine pe eBihoreanul.ro cum a preluat primarul Rimler Károly conducerea Oradiei de la bolşevicii lui Kun Béla. Detalii inedite din presa maghiară a vremii!