Primele două celule de la groapa ecologică a Oradiei vor fi închise pentru că s-au umplut de deşeuri.

Din banii de gunoi...

Consiliul Local a aprobat în cea mai recentă şedinţă acoperirea deponeului pentru a evita răspândirea mirosurilor şi mizeriilor şi a aduce zona la starea iniţială. Lucrările vor afecta primele două celule, din care prima, cu o suprafaţă de 6,3 hectare, va fi închisă total, iar cea de-a doua, va fi închisă parţial pe o suprafaţă de 1.973 metri pătraţi.

Intervenţiile se vor ridica la 14,7 milioane lei şi vor avea un termen de finalizare de 16 luni. Preţul iniţial al lucrărilor, estimat în ianuarie la 12,7 milioane lei, a trebuit majorat la nivelul celei mai mici oferte depuse în cadrul licitaţiei la care au participat trei companii.

Municipalitatea a acceptat actualizarea tarifelor având în vedere evoluţia cursului valutar şi majorarea salariilor în domeniul construcţiilor.

Banii necesari finanţării lucrărilor au fost adunaţi din taxa pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi a oraşului într-un cont separat destinat închiderii haldei şi monitorizării ei după închidere. "Cu această procedură vom avea practic depozitul în bună regulă şi continuăm cu celelalte zone de depozitare şi la fiecare tonă de deşeuri care se depune se constituie acest fond de închidere", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Soluţie pentru Nojorid

Tot legat de problema deşeurilor, Consiliul Local a aprobat la cererea conducerii Primăriei Nojorid ca şi cetăţenii comunei limitrofe, nu doar orădenii, să poată preda deşeuri la punctul de colectare separată din strada Thurzo Sandor.

La fel ca orădenii, locuitorii din Nojorid vor putea preda deşeurile pe baza cărţii de identitate care atestă domiciliul începând cu data de 1 septembrie.

Amplasamentul deponeului, situat în spatele cimitirului municipal, lângă pasarela peste şoseaua de centură din strada Nojoridului, a fost ales pentru că este cel mai aproape de comună. "Eu cred că acesta este un serviciu benefic, pe care municipiul Oradea poate să îl ofere şi celorlalte comune limitrofe, iar în felul acesta practic se asigură o curăţenie suplimentară în zona Metropolitană", a spus Bolojan.

Costurile de operare a punctului de colectare vor fi împărţite de Oradea şi Nojorid în funcţie de numărul de locuitori. Municipiul va suporta 94,7% din cheltuieli, diferenţa de 5,3% urmând să revină comunei.