Poliţiştii rutieri din Bihor au făcut publice rezultatele Operaţiunii ROADPOL-Speed, inițiativă a Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, menită să combată excesele de viteză și să îmbunătățească siguranța rutieră. În doar patru zile, aproape 800 de şoferi au fost sancţionaţi pentru abateri rutiere, valoarea amenzilor depăşind 350.000 lei.

Potrivit ofiţerului de presă al Poliţiei Bihor, agent şef Alin Laza, în perioada 5-8 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică care desfășoară activități în cadrul acțiunii ROADPOL – Speed au aplicat în total 766 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 371.610 lei ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene.

Majoritatea, 574 la număr, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, în timp ce sancţiunile celelalte au vizat alte abateri rutiere, ca de pildă nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, depăşiri neregulamentare, neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau lipsa ITP. 

Recordul îl deţine un orădean care în zorii zilei de joi a fost prins de poliţiştii Serviciului Rutier gonind cu 132 km/oră în Uileacu de Criş, într-o zonă în care viteza legală era de maxim 50 km/oră. "Şoferul în vârstă de 43 ani a fost sancţionat cu 10 puncte de amendă, în valoare de 1650 lei. Totodată, poliţiştii rutieri i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 120 zile, fiindu-i eliberată o dovadă fără drept de circulaţie", explică Laza.

Acţiunea va continua până pe 11 august, mai spune Laza, care recomandă şoferilor să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

Operaţiunea "ROADPOL - Speed" se derulează în perioada 5 - 11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), şi este destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

În Bihor, potrivit datelor oficiale, 20,40% din totalul accidentelor grave din primele 7 luni ale acestui an au avut drept cauză viteza. Concret, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2024, la nivelul județului, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 32 de accidente rutiere grave, în urma cărora o persoană a decedat și 13 au fost rănite grav.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!