Primii cetăţeni români şi membri ai familiilor acestora, evacuaţi din Fâşia Gaza, au ajuns miercuri noaptea în ţară, la bordul unei aeronave TAROM, alături de premierul Marcel Ciolacu. 

Este vorba despre 93 de persoane care au fost aduse în România cu o cursă specială TAROM, ce a aterizat la Otopeni în jurul orei 22. În aceeași aeronavă s-au aflat și 36 de cetăţeni ai Republicii Moldova, cărora MAE român le acordă sprijin în vederea repatrierii în ţara natală, a transmis Guvernul printr-un comunicat de presă. 

Premierul României, Marcel Ciolacu, a decis să se ducă şi el pe aeroportul din Cairo, cu avionul TAROM, pentru a se întoarce în ţară alături de persoanele care au scăpat din Fâşia Gaza. 

El a transmis ulterior că operaţiunea de evacuare a cetăţenilor români şi a familiilor lor va continua.

"Am fost în Egipt să îi aduc acasă, în siguranţă, pe cetăţenii români şi familiile lor din Fâşia Gaza. Este un semnal clar că statul român nu lasă pe nimeni în urmă. Mulţumesc doamnei ministru de externe şi tuturor instituţiilor statului român implicate în această misiune! Sunt recunoscător autorităţilor din Egipt, Israel, Qatar şi SUA pentru contribuţia semnificativă la evacuarea în siguranţă a cetăţenilor noştri. Guvernul României va acţiona în continuare până la aducerea în ţară a ultimului român care vrea să revină din Fâşia Gaza", este citat prim-ministrul Marcel Ciolacu în informarea Guvernului.

Refugiaţi Fâşia Gaza
Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Cetăţenii evacuaţi şi familiile lor vor beneficia de sprijin din partea Guvernului pentru a se reintegra în societatea românească, iar deciziile specifice vor fi luate în şedinţa de mâine a Executivului.

Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, care s-a dus şi ea alături de premierul Ciolacu la Cairo, a menţionat la întoarcerea în ţară că oamenii evacuaţi din Fâşia Gaza au fost foarte emoţionaţi şi fericiţi. Printre aceştia se regăsesc mame cu copii. 

"Oamenii au fost foarte emoţionaţi şi fericiţi, ne-au mulţumit pentru că vin dintr-o zonă de război şi au fost foarte afectaţi şi povestea lor este foarte emoţionantă. Sunt mame cu copii, familii întregi şi suntem foarte motivaţi să continuăm ca să îi evacuăm pe toţi cetăţenii români, pe membrii de familie a acestora, care au solicitat acest lucru", a declarat Luminiţa Odobescu.

Refugiaţi Fâşia Gaza
Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

După controale stricte de securitate şi multe ore de aşteptare în Epigt, refugiaţii s-au întâlnit la întoarcerea în ţară cu familiile şi cei dragi care îi aşteptau acasă, notează Digi24.ro, adăugând că au fost multe lacrimi și îmbrățișări pe pista aeroportului. 

„Să îţi vezi după atâta timp părinţii după un pericol atât de imens e mare lucru”, i-a spus un bărbat reporterului Digi24, iar un altul a adăugat că "de 40 de zile nu am dormit deloc, la fiecare 15 minute dădeau bombardament şi nu dormeam deloc, baie nu făceam, nu era pâine, nu era apă, nu era nimic. Şi chiar în Rafah unde se zice că nu sunt bombardamente, au bombardat, nu au lăsat nicio zonă nebombardată".

Vizibil emoţionaţi, oamenii au vorbit despre condiţiile grele din Fâşia Gaza, unde copiii şi bătrânii se confruntă cu lipsuri vitale. Mulţi dintre ei au lăsat în urmă rude şi prieteni care rămân pradă războiului din Israel. 

"Copiii mor pe străzi, nimeni nu se uită la ei, bătrânii mor, nimeni nu se uită la ei, totul e închis pentru ei. Mulţumesc statului român care m-a ajutat foarte mult, doamnei Carmen care m-a ajutat şi ambasadei din Egipt care a fost extraordinar de bună cu noi. Am rude foarte multe care au rămas acolo, mama, frate, surori, am plecat şi i-am lăsat, nu ştiu ce se întâmplă cu ei, telefon nu, net nu, nimic nu este", a descris o femeie reporterului.

(sursa: Digi24)

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că va continua dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene pentru evacuarea celorlalţi cetăţeni români din Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate. De asemenea, o echipă consulară mobilă rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistenţă consulară în continuare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!