Primul autobuz electric produs în România de grupul ATP din Baia Mare va intra pentru 30 de zile în testare pe străzile din Oradea în folosinţa OTL.

"Mă bucur că îl testăm în Oradea"

Autobuzul e-UpCity care va ieşi de zilele următoare pe străzile din municipiu este un prototip gândit să poată fi produs în nu mai puţin de opt variante, în funcţie de necesităţile pieţei.

"Este o mare bucurie pentru mine să testăm acest produs la Oradea, nu în Cluj, Timişoara sau altundeva. În urmă cu 10 ani, când ne-am pus problema să investim aici sau în altă parte, domnul Ilie Bolojan, primarul de atunci, ne-a spus «Nu vă trebuie altă opţiune, orice problemă întâmpinaţi veniţi la mine». Pentru noi nu era uşor de crezut că lucrurile pot să meargă și normal. Au trecut 10 ani, am rămas cu relaţiile formate în acest oraş şi am văzut cum se dezvoltă", a declarat fondatorul ATP Group, Mircea Cirţ, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit directorului general al ATP Group, autobuzul românesc are cerere înainte chiar să fi fost produs în serie. "În momentul în care am terminat autobuzul am avut ofertă să vindem producţia pe doi ani către nemţi, care ştiu cum să vândă. Adică, ar fi urmat să preia producţia, să îşi pună sigla pe produs şi să meargă la licitaţii. Am zis «Nu»", a povestit Cirţ.

Autonomie de 360 kilometri

Prototipul e-UpCity a ajuns la Oradea marţi după-amiază, venind de la Baia Mare pe roţi, iar când a parcat în Piaţa Unirii avea încă disponibilă 35% din capacitatea bateriilor.

Mircea Cirţ spune că autobuzul românesc cu zero emisii are autonomie suficientă pentru a fi folosit o zi întreagă de societăţile de transport în comun.

"Am testat. 12 ore a mers în oraş, iar la finalul zilei mai avea baterie cam 40%. Circulând în oraş porneşti, opreşti la semafor, opreşti în staţie... În două ore faci cam 40 de kilometri. De aceea cei 200 de kilometri făcuţi în oraş nu au o relevanţă foarte bună", a declarat Cirţ.

Potrivit directorului ATP Group, autonomia autobuzului poate fi ridicată, la cerere, de la 200 la 360 de kilometri. La fel, capacitatea garniturii poate urca, configuraţie specială, de la 83 la 95 de locuri.

"Avem ocazia să ne punem la curent..."

Prezent la conferinţa de presă, primarul Florin Birta a afirmat că municipalitatea a încredinţat OTL testarea prototipului e-UpCity pentru a testa caracteristicile tehnice ale autobuzului şi a afla de la sursă costurile de operare ale acestuia.

"Avem nevoie de know-how pentru a şti ce să alegem în viitor în ceea ce priveşte transportul electric, fără emisii, adică un transport verde. Este cert că în următoarea perioadă de finanţare europeană singurele autobuze care vor mai fi finanţate vor fi cele hibrid sau cele electrice. Avem ocazia să ne punem la curent cu cele mai noi tehnologii, pentru a învăţa ce înseamnă un astfel de autobuz şi a-l şti folosi, pentru a putea lua decizia cea mai bună", a declarat Birta.

La rândul său, directorul OTL, Viorel Mircea Pop şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că e-UpCity va fi testat la Oradea. "Este o mare bucurie să poţi să încerci un autobuz produs în România. Sperăm ca folosirea acestuia să ne dea satisfacţii şi pe viitor să putem şi noi achiziţiona astfel de autobuze", a spus Popa.

Autobuzul la priză...

Prototipul autobuzului e-UpCity a fost obţinut după patru ani de muncă, în urma unei investiţii de circa 25 milioane euro. "Principalul său avantaj este simplitatea. Puteam să punem pe el 20 de computere, dar n-ar fi făcut decât să încurce şoferul", a spus liderul ATP Group, Mircea Cirţ.

Potrivit fişei tehnice, garnitura este pusă în mişcare de un motor sincron cu management permanent dezvoltat de DANA Prestolite şi este alimentată de opt pachete de baterii produse de CATL. Axele sunt furnizate de producătorii consacraţi precum ZF Friedrichshafen AG şi DANA GK Drive System. Sistemul de frânarea al autobuzului este produs de firma WABCO, cel de climatizare foloseşte tehnologie Valeo, iar sistemul de direcţie este marca BOSCH / ZF.

e-UpCity oferă WIFI gratuit şi este dotat cu prize USB cu două corpuri încorporată în dreptul fiecărui set de scaune. Autobuzul dispune de un monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii multimedia. Vehiculul are o linie elegantă, este uşor manevrabil, are comenzi simple şi intuitive, iar bateriile sale pot fi încărcate într-un interval de trei-cinci ore.

Producătorii au refuzat să divulge preţul unei astfel de garnituri, acesta fiind influenţat de multe variabile, de la configuraţia cerută la mărimea comenzii.

Cu o activitate de peste 25 de ani în domeniul auto, ATP Group a intrat în 2019 pe segmentul producţiei auto cu basculanta şi betoniera Truston asamblată la Baia Mare, iar acum se pregăteşte de intrarea pe piaţa autovehiculelor destinate transportului public.