Institutul Național Cantacuzino a confirmat luni diagnosticul de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) pus în premieră în Bihor, în acest sezon, la Spitalul Județean din Oradea, unei paciente de 67 ani, care în aceeași zi a și fost externată, în stare ameliorată.

Direcția de Sănătate Publică Bihor amintește că HMPV nu este un virus nou, necunoscut, și nici nu provoacă îmbolnăviri grave decât rar și numai la persoane cu sistemul imunitar slăbit.

Diagnosticat la Județean, confirmat la Cantacuzino

„Azi a sosit de la Institutul Național (n.r. – de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară) Cantacuzino confirmarea diagnosticului de metapneumovirus uman - rezultat pozitiv”, a declarat luni pentru BIHOREANUL directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă.

Potrivit acesteia, cazul pacientei anunțate pe 8 ianuarie ca fiind primul caz de HMP diagnosticat în Bihor în acest sezon a și fost rezolvat de medici, în aceeași zi în care DSP Bihor a primit rezultatul de la Institutul Cantacuzino pacienta fiind externată. „Pacienta a fost externată, tot azi, în stare ameliorată”, a spus dr. Rahotă, ceea ce înseamnă că aceasta a răspuns tratamentului simptomatic care i-a fost administrat în Spitalul Județean.

Virusul vechi, echipamentul nou

Cazul femeii de 67 a fost anunțat ca fiind prima infecție cu HMPV din Bihor în acest sezon, fiind diagnosticată inițial, după internarea în Spitalul Județean din Oradea, cu un echipament de tip RT-PCR dotat cu un kit ce permite pentru prima oară detectarea acestui virus în Bihor.

„Până acum, în trecut, confirmarea HMPV se făcea pentru pacienții din Bihor la Institutul Cantacuzino, dar Spitalul Județean a achiziționat și s-a dotat la acest început de an cu un kit care permite și detectarea acestui virus”, a explicat șefa DSP Bihor.

Dr. Rahotă a subliniat, prin urmare, că și în iernile precedente au existat pacienți cu HMPV în Bihor, dar diagnosticul se punea numai în urma analizelor făcute la Institutul Cantacuzino.

Șefa DSP Bihor a adăugat, de asemenea, că rezultatul primit luni de la București nu precizează ce tip de tulpină are virusul detectat la pacienta din Oradea, în condițiile în care aceasta nu călătorise în străinătate, deoarece acest parametru nu este relevant. 

„Oamenii nu au motive să-și facă griji”

Cazul pacientei de 67 ani despre care pe 8 ianuarie medicul șef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, anunța că este primul caz de HMPV din Bihor în acest sezon a făcut vâlvă la nivel național după ce televiziunile au transmis că ar fi și primul caz din România, ceea ce nu este real.

„Metapneumovirusul HMPV nu este un virus nou, este cunoscut din anul 2001, oamenii nu au motive să-și facă griji”, a spus șefa DSP Bihor în legătură cu acest virus, repetând ceea ce, de altfel, a subliniat săptămâna trecută și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Interesul public mare față de acesta a fost explicat, însă, prin faptul că în acest sezon de iarnă s-au înregistrat în China de patru ori mai multe cazuri decât de obicei, infectări mai multe fiind semnalate, de altfel, și în alte țări, cum ar fi Marea Britanie.

Potrivit specialiștilor, HMPV este un virus de contagiozitate mare, dar nu și periculos, el fiind înrudit cu virusul sincițial și provocând simptome ușoare, precum tuse, febră, durere în gât, congestie nazală și dificultăți de respirație. În majoritatea cazurilor, tratarea bolnavilor se face simptomatic, pentru înlăturarea acestor semne ale bolii, și durează câteva zile.

HMPV poate să provoace complicații severe precum pneumonia, dar rar, la copii, bătrâni și persoane cu sistemul imunitar slăbit, care au și alte comorbidități.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!