Prima etapă locală din circuitul România Padel Tour și-a stabilit câștigătorii la Padel Arena Oradea.

În competiția rezervată profesioniștilor s-a impus tandemul format din antrenorii de tenis Emil Bronț și Gyuri Anderko, învingători, în sistem turneu, în toate cele patru jocuri disputate. Practic, partida pentru primul titlu a fost decisă în super tie-break în fața tandemului tată-fiu, Istvan Mihaly și Levente Mihaly (Ungaria), scor 7-6/4-6/11-9. Locul III a fost ocupat de Spiros Baltsavias și Sergiu Samuel. 

La nivelul II, rezervat amatorilor, Cornel Greguș și Dan Bara, respectiv Istvan și Levente Mihaly au avut un parcurs fără greșeală, atât în faza grupelor, cât și în parcursul eliminatoriu, fapt care le-a asigurat prezența în ultimul act. În finală, victoria le-a revenit jucătorilor veniți din Bekescsaba, scor: 6-3/6-2. „Bronzul” a fost adjudecat de tandemul Vlad Vîlceanu - George Leucuța.  

Cea mai „ghinionistă” echipă a fost Ionuț Pontoș - George Ola care, în faza grupelor, la nivelul II, a pierdut toate cele trei partide în super-tiebreak, inclusiv în fața învingătorilor turneului.

În urma rezultatelor, jucătorii care au participat la competiție au acumulat primele puncte în acest an în ierarhie. Spre exemplu, câștigătorii au acumulat 30 de puncte (câte 15 fiecare) în ierarhia RPT (România Padel Tour). 

Oradea va mai găzdui, în acest an, două etape de nivel național și încă 11 etape locale câte una aferentă fiecărei luni. 

În această săptămână, orădenii vor trimite câteva echipe la etapa națională de la Brașov, prima a anului de acest nivel. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!