Poloiştii de la CSM Oradea au înregistrat primul eşec din actuala ediţie a campionatului Superligii Naţionale. Vicecampionii au susţinut la Bazinul Steaua din capitală primul joc al duelului cu campionii de la Steaua, în derby-ul campionatului.

Meciul, care a contat pentru etapa a 7-a din Superligă, s-a încheiat cu victoria bucureştenilor cu scorul de 9-5.

Jocul a demarat favorabil echipei gazdă, care a înscris primele două goluri, iar ulterior şi-a adjudecat primul sfert cu scorul de 4-1. 

În secvenţa secundă, steliştii s-au desprins la 5-1, dar CSM-ul a redus din handicap, scorul la jumătatea partidei fiind de 5-2 pentru bucureşteni.

După pauza mare, orădenii au fost cei care au înscris primul gol, dar a urmat un parţial de 3-0 în favoarea gazdelor. În acest fel, s-a ajuns ca echipa gazdă să conducă cu cinci goluri, scor 8-3 şi 9-4. Cum ultima reuşită a partidei a purtat semnătura formaţiei orădene, jocul s-a încheiat cu scorul de 9-5 pentru Steaua, care s-a desprins în fruntea clasamentului.

Cele cinci goluri ale echipei CSM Oradea au fost marcate în acest meci de Alex Popoviciu şi Mateja Asanovic, ambii câte două, şi Istvan Szabo, autorul unui gol. 

De la Steaua, Vlad Georgescu şi Tudor Fulea au înscris câte două goluri.

De precizat însă că antrenorii echipei bihorene, Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu, nu au putut conta la acest joc pe aportul lui Silvian Colodrovschi, care a fost suspendat.

Meciul al doilea de la Bucureşti dintre Steaua şi CSM Oradea se va desfăşura vineri, cu începere de la ora 11, tot la Bazinul Steaua.