În cadrul evenimentelor organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de Lions în Oradea, Clubul Lions Oradea va organiza împreună cu Principele Nicolae al României lansarea cărții «Bunicul meu, Regele Mihai».

Clubul LIONS Oradea va derula în perioada 30-31 mai 2023 o serie de evenimente care îl vor avea ca invitat pe principele Nicolae al României. În cadrul celor două zile se vor derula întâlniri cu elevii, lansare de carte, vizionarea unui film, întâlnirea cu membrii cluburilor Lions din Oradea.

Astfel, prima zi va debuta cu vizita oaspetelui nostru alături de staff-ul său la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Apoi, în cursul zilei de 30 mai 2023, de la ora 18.30, va mai avea loc lansarea cărții „Bunicul meu, Regele Mihai”, publicată în anul 2021 la editura „Vremea”, al cărui autor este Principele Nicolae al României. Evenimentul va avea loc în sala de la parter a Teatrului de Stat „Regina Maria”, unde sunt invitați să participe toți cei interesați.

Lansarea de carte va fi urmată de vizionarea filmului „Regele Mihai, drumul spre casă”. Vizionarea se va face tot în Teatrul de Stat „Regina Maria”, în prezența Principelui Nicolae al României, a membrilor LIONS din Oradea, precum și a invitaților – în principal elevi de la școlile din Oradea, fiind vorba de vizionarea unui documentar istoric difuzat de History Channel.

Despre acest documentar, care a fost lansat la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Regelui MIHAI I al României, în anul 2021, s-a precizat că prezintă „Povestea dramatică a ultimului rege al României, Regele Mihai. Un rege care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniștii impuși de Stalin.(https://tiff.ro/film/regele-mihai-drumul-catre-casa)

A doua zi, 31 mai 2023, va fi rezervată întâlnirilor principelui cu elevii de gimnaziu, la Școala gimnazială „Oltea Doamna” și Școala „Winnie Academy”.

Evenimentele care vor fi organizate la Oradea fac parte dintr-un proiect național al Asociației Principele Nicolae, denumit „Istoria Regalității în Școlile din România".

Rareş Codrean
preşedintele Clubului Lions Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!