Un bihorean în vârstă de 27 ani din comuna Auşeu a fost încarcerat la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost condamnat definitiv la o amendă penală de 4.800 lei şi 8 luni de detenţie pentru că a circulat băut şi fără permis la volanul unui BMW.

Condamnarea a fost dispusă de Judecătoria Aleşd pe 22 februarie şi menţinută, miercurea trecută, de Curtea de Apel Oradea, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd deschis în 2016.

Potrivit rechizitoriului, tânărul, Alin Dumitru Cacuci, a fost oprit de un echipaj de Poliţie în noaptea de 16 spre 17 septembrie, în jurul orei 3, pe DN1, în Aleşd, şi găsit fără permis de conducere şi cu o alcoolemie de 1,2 grame la mie în sânge.

Cacuci şi-a recunoscut faptele atât în timpul urmăririi penale, cât şi în timpul procesului declanşat pe numele lui în 2018, fiind condamnat la o pedeapsă de 4.800 lei amendă penală la care instanţa a adăugat şi o pedeapsă de 8 luni de detenţie, aceasta din urmă fiind pedeapsa care i-a fost dispusă în 2015, tot pentru infracţiuni rutiere. Atunci, aplicarea pedepsei i-a fost suspendată pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

"Cele două infracţiuni pentru care a fost cercetat în prezenta cauză au fost comise în termenul de încercare, instanţa va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare şi va dispune executarea acestei pedepse în regim de detenţie alături de pedeapsa de 4.800 lei amendă penală aplicată în prezenta cauză", se precizează în hotărârea judecătorească.

Cacuci a încasat cele 8 luni de detenție pentru o faptă comisă în noaptea de 30 spre 31 august 2013 când, aflat la volanul aceluiaşi BMW, a fugit de poliţiştii rutieri care au vrut să-l oprească, fiind urmărit de echipaje de poliţişti până în parcarea din Piaţa Bucureşti. În maşină se mai aflau încă 3 persoane, iar Cacuci era băut, având o alcoolemie de 1,10 grame la mie, alcool pur în sânge.

Condamnat definitiv joia trecută, Alin Dumitru Cacuci a fost depistat şi reţinut de poliţiştii din Borod, fiind încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.