Doar ce l-au trimis în judecată, şi a comis-o din nou! Agentul şef adjunct Sandu Modog de la Poliţia Tileagd, inculpat şi pus la dispoziţia conducerii Poliţiei Bihor sub acuzaţia de purtare abuzivă după ce a rupt în bătaie un sătean din Tilecuş, a ajuns săptămâna trecută în atenţia Biroului de control intern al Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru afaceri cu lemne.

Reclamat de un localnic din comuna Brusturi, Modog a fost prins în flagrant în timp ce descărca în Oşorhei lemne de foc luate cu un aviz dubios dintr-o pădure administrată de o asociaţie de pădurit şi păşunat unde, culmea, preşedintă e chiar soţia lui.

Oaia neagră

Fost ajutor de şef de post la Lugaşu de Jos, în prezent lucrător la Poliţia Rurală Tileagd, agentul şef adjunct Sandu Modog a fost, de-a lungul anilor, protagonistul mai multor dosare penale. BIHOREANUL a scris despre el în 2009, când a fost surprins de camerele de supraveghere din fostul hypermarket Pic furând un pachet de cârlige pentru pescuit, însă dosarul i-a fost clasat pentru că poliţistul a declarat că nu şi-a dat seama ce face, iar prejudiciul a fost mic şi recuperat.

Un an mai târziu, subofiţerul era din nou anchetat, de astă dată pentru delapidare, pentru că ar fi băgat în buzunar aproape 8.000 lei din amenzile încasate de la şoferi găsiţi cu nereguli în trafic. Şi de data asta a returnat paguba, rămânând, cum ar veni, hoţ în slujba legii.

În vara acestui an, poliţistul a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă după ce, enervat pe un sătean din Tilecuş care, băut fiind, a sunat fără motiv la 112, l-a bătut în aşa hal încât i-a rupt un picior şi mai multe coaste. Pus la muncă de birou până la pronunţarea unui verdict în acest proces, Modog a comis-o, din nou, lunea trecută!

Transport deturnat

Poliţistul a fost prins în flagrant, în seara de 23 august, de către colegii săi de la Poliţia Rurală Oradea, în timp ce descărca dintr-o maşină 2,9 metri cubi de lemne în curtea unei familii din comuna Oşorhei, pentru care "a prezentat un aviz de însoţire emis pentru o rută diferită", după cum a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

Modog luase lemnele dintr-o pădure a Asociaţiei de Pădurit şi Păşunat Ţigăneştii de Criş, un sat din comuna Brusturi, şi potrivit documentelor însoţitoare ar fi trebuit să le ducă în Aleşd, dar le-a transportat în Oşorhei.

Incidentul a fost tratat ca o banală contravenţie de către colegii poliţistului, care s-au limitat să-i confişte materialul lemnos şi să-i "taie" o amendă de 1.000 lei. Dar, cum omul avea "antecedente", conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări prin Biroul de Control Intern, "urmând ca în funcţie de rezultat să fie dispuse măsurile legale care se impun", după cum a mai transmis purtătorul de cuvânt.

"Nu mă interesează"

În realitate, după cum a povestit BIHOREANULUI Gheorghe Platona, fostul preşedinte al Asociaţiei de Pădurit şi Păşunat Ţigăneştii de Criş, lui Sandu Modog i-a mers de ceva vreme vestea că face afaceri necurate cu lemne luate din pădurile composesoratului, profitând că de anul trecut acesta e "păstorit" de propria nevastă, impusă la conducere de controversata primăriţă a comunei Brusturi, Livia Bârlău.

"Am primit informaţii că domnul Modog face mai multe transporturi de lemne în baza unui singur aviz. Aşa că luni seară, când l-am văzut venind dinspre pădure, am verificat transportul în aplicaţia Radarul Pădurilor şi, când am văzut că e în neregulă, am sunat la Poliţie", povesteşte Platona.

Întâi, bărbatul i-a trimis mesaj şi apoi l-a sunat pe şeful Poliţiei Tileagd, comisarul şef Ioan Matiuţă, care însă i-a răspuns "că nu-l interesează". "Mi-a zis că nu-l interesează, că nu e problema lui, să sun la 112. Aşa că am sunat", povesteşte Platona, punând atitudinea ofiţerului pe seama faptului că este nu doar coleg, ci şi în relaţii apropiate cu familia Modog. "Nu i-am cerut decât să-şi facă treaba. Dacă eram în pericol să mă omoare cineva, la fel făcea?", se întreabă bărbatul.

Flagrantul

Platona a sunat şi la 112, iar dispecerul l-a direcţionat iniţial tot la poliţiştii din Tileagd. Apoi, pentru că între timp Modog ieşise cu maşina din localitate, oamenii legii i-au sugerat să sune din nou la numărul de urgenţă, pentru ca intervenţia să fie făcută de un echipaj din zonă.

Zis şi făcut. Astfel, în momentul în care Sandu Modog a ajuns la Oşorhei şi a început să descarce lemnele, s-a trezit cu poliţiştii orădeni în faţă. "Am fost şi eu acolo. Când m-a văzut, mi-a zis că ar trebui să-mi dea nişte pumni în gură pentru că l-am denunţat. Totul e înregistrat, pentru că poliţiştii aveau camere pe uniforme. Mi-au spus că îmi vor da filmul şi voi depune plângere penală împotriva lui Modog, pentru ameninţare", zice Platona.

N-ar fi primul asemenea demers, căci l-a reclamat pe poliţist şi pentru evaziune fiscală, fiindcă ar presta servicii pentru composesorat, încasând sume de bani fără să emită chitanţe, şi ar fi dus muncitori în pădure la tăiat de lemne, printr-o firmă paravan. "Toată lumea ştie ce face. E un adevărat clan mafiot această familie. Oamenii corecţi n-au curaj să vorbească. Îi opreşte pe drum şi găseşte motiv să-i şicaneze, le ia talonul maşinii pentru cine ştie ce. Dacă scapă şi acuma de răspundere, noi, cetăţenii de bună credinţă, putem să ne mutăm din această comună", declară Platona, sceptic cu privire la rezultatul cercetărilor.

"Sunt toţi mână în mână. Fratele lui Modog a lucrat tot în Poliţie, acum e pensionar. El a scăpat de toate dosarele pe care le-a avut, iar plângerile mele sunt tergiversate", spune săteanul, aducând ca argument suplimentar şi faptul că, până la flagrantul de luni seară, nu a verificat nimeni suspiciunile cu privire la furturile de lemne din zonă şi eventuala implicare a lui Modog în infracţiuni.

"Nu a furat"

Contactat de BIHOREANUL, agentul şef adjunct Sandu Modog şi-a pasat telefonul soţiei care, pentru a-l scăpa de probeme, a prezentat o explicaţie ridicolă: "Lemnele sunt din cota mea, nu a furat soţul meu nimic din pădure, şi a mers să le aducă acasă, la Aleşd. Trebuia să aducă şi nişte scânduri din Oşorhei şi, ca să nu facă două drumuri, s-a dus prima dată acolo", pretinde Maria Modog.

Femeia susţine că, pentru a încărca scândurile, poliţistul întâi a descărcat din lemne, fiind întrerupt de colegii săi, care l-ar fi amendat pentru că n-au înţeles ce se întâmpla, la fel cum, în mod logic, n-ar fi înţeles nimeni rostul unei astfel de manevre. Nu de alta, dar dacă voia să ducă nişte scânduri din Oşorhei până la Aleşd, Bodog nu ar fi venit până aproape de Oradea cu maşina încărcată cu lemne din Brusturi, ca apoi să facă iar drumul spre Aleşd. De unde şi suspiciunea că, de fapt, e vorba de lemne sustrase şi vândute la negru...

Oricum, pentru amenda încasată, femeia dă vina nu pe soţ, ci pe săteanul care l-a reclamat. La fel cum, pentru restul problemelor penale pe care poliţistul le-a avut de-a lungul anilor, vinovat e doar BIHOREANUL, că le-a dat în vileag şi ar fi făcut-o şi pe ea de râsul lumii, de-a stat zile întregi în casă, "de ruşine"...


FAMIGLIA
"Eşti dobitoc!"

Asociaţia de Pădurit şi Păşunat Ţigăneştii de Criş şi familia Maria şi Sandu Modog au mai fost în atenţia publică în această vară, după ce BIHOREANUL a dezvăluit că soţia poliţistului a devalizat composesoratul, vânzând cele 200 de oi şi 70 de capre ale asociaţiei la o treime din preţul cu care fuseseră achiziţionate cu câteva luni înainte, unuia dintre susţinătorii primăriţei, Ioan Gherle. Unul şi acelaşi cu cel căruia, pe 19 aprilie, îi arendase şi cele 89 de hectare ale păşunii, pe 7 ani, cu 500 lei/hectar, deşi curăţarea păşunii, pentru care a angajat o firmă din Dobreşti, costă 650 lei/hectar.

Căutată atunci de BIHOREANUL, Maria Modog nu a fost de găsit. În locul ei a răspuns la telefon soţul poliţist, care a pretins că femeia nu poate fi deranjată deoarece "este la ştrand", spunând apoi că ziarul "nu are nicio treabă cu problemele asociaţiei", pentru ca în final, când solicitarea i-a fost repetată, să treacă la insulte. "Nu-i treaba voastră, iar tu eşti un dobitoc!", a închis poliţistul discuţia. Fapt ce arată cât preţ pune, în fond, pe cetăţenii care îi plătesc salariul...