Deputatul PNL Bihor Gavrilă Ghilea a prins Guvernul Tudose cu ocaua mică: trâmbiţata majorare a punctului de pensie cu 100 de lei, începând din vara anului viitor, este praf în ochi, fiind mai mică decât jumătate din valoarea majorării care trebuia făcută în conformitate cu Legea nr. 236/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Această lege, subliniază deputatul Ghilea într-o interpelare adresată premierului Mihai Tudose în cursul zilei de luni, prevede că în fiecare an punctul de pensie trebuie majorat cu o sumă reprezentând 100% din rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut din anul precedent.

Majorări în teorie

„Vă reamintesc că acest indicator a crescut succesiv, începând cu 1 ianuarie 2013, de la 732,8 la 762,1 lei, de la 1 ianuarie 2014 la 790,7 lei, de la 1 ianuarie 2015 la 830,2 lei, de la 1 ianuarie 2016 la 871,7 lei, de la 1 ianuarie 2017 la 917,5, respectiv de la 1 iulie 2017, la 1.000 lei”, a arătat în interpelare parlamentarul bihorean.

Ghilea arată că de la 1 ianuarie 2018 valoarea punctului de pensie trebuia majorată cu rata inflaţiei, care conform prognozelor cele mai optimiste ale BNR va depăşi 3%, precum şi cu jumătate din creşterea reală a salariului mediu brut (de la 2.886,9 la 3.271,9 lei), care reprezintă nu mai puţin de 192,5 lei.

Ca urmare, pentru a respecta Legea 263/2010, valoarea punctului de pensie trebuia majorată din 1 ianuarie 2018 (şi nu din 1 iulie 2018, cum a decis Guvernul) cu peste 220 lei, nu doar cu 100 lei.

Practic, majorarea punctului de pensie „nu reprezintă decât o tardivă indexare cu 10%”, a subliniat parlamentarul liberal, solicitând premierului Mihai Tudose să precizeze ce corecţii se vor aplica valorii punctului de pensie pentru a se respecta prevederile imperative ale Legii Pensiilor.

Artficii pe lângă lege

BIHOREANUL a consultat un specialist al Casei de Pensii Bihor, care sub protecţia nedivulgării identităţii, a declarat că majorarea punctului de pensie sub limita minimă prevăzută de Legea 263/2010 a fost făcută de Guvern printr-un artificiu.

„Guvernul a emis pe 8 noiembrie Ordonanţa de Urgenţă 82, care instituie o derogare de la lege, aşa încât să nu majoreze punctul de pensie conform legii, cu 100% din rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut, ci doar cu 10% faţă de nivelul de atunci al punctului de pensie, astfel că acesta a fost majorat cu doar 82,5 lei, adică de la 917,5 lei la 1.000 lei. Ulterior, de la 1 iulie 2018, punctul de pensie va fi majorat de la 1.000 la 1.100 lei, deci majorarea va fi de 182,5 lei, tot sub cei 220 lei rezultaţi din aplicarea algoritmului prevăzut de lege”, a explicat sursa BIHOREANULUI.

Altfel spus, majorarea punctului de pensie nu va acoperi suma dintre rata inflaţiei şi diferenţa de creştere a salariului mediu brut sau, iar majorarea este, de fapt, doar o ajustare parţială...