Un număr de 160 de şoferi care au depășit limitele legale de viteză s-au ales cu amenzi, joi după-amiază, în doar câteva ore, în cadrul unei ample acțiuni desfășurate pe DN1, între Borş şi Piatra Craiului, și coordonate din elicopter.

La acţiunea care s-a derulat în intervalul orar 15 - 20, au participat peste 30 de poliţişti ai Serviciului Poliției Rutiere de la Polițiile Oradea, Băile Felix, Aleșd, Marghita, Secțiile de Poliţie Rurală Borod, Tileagd, Biharia, care au acţionat pe DN1, având ca sarcină calmarea traficului şi sancţionarea vitezomanilor, dar şi a şoferilor care se aventurează în depăşiri neregulamentare.

„Acțiunea a fost organizată conform calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) pentru anul 2018 și face parte dintr-o operațiune amplă, în cadrul căreia acționează zilnic și polițiștii bihoreni, desfășurată de polițiștii rutieri din Europa în perioada 16 – 22 aprilie”, se arată în comunicatul transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul unei unități de aviație, respectiv al unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație din Ministerul Afacerilor Interne. „Elicopterul și echipajul Inspectoratului General de Aviație, însoțiți de polițiști rutieri bihoreni, au asigurat supravegherea aeriană a traficului și coordonarea eficientă a efectivelor de poliţie rutieră din teren”, se spune în informare.

Rezultatul? În cele 5 ore, echipajele au aplicat 180 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 52.200 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere, din care trei pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare.

Majoritatea sancțiunilor - 160 - au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, șase participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, iar 14 pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Printre contravenienţi se numără un maramureşean în vârstă de 43 de ani, prins cu o viteză de 114 km/h, înregistrată de radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h, un orădean în vârstă de 56 de ani, care, la volanul unui TIR fiind, a fost filmat din elicopter în timpul unei depăşiri neregulamentare.

Şoferii care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. Cei care au efectuat depășiri neregulamentare au fost sancţionați contravenţional cu 4 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile.