PRM îşi confirmă declinul încă o dată, inclusiv în Bihor, unde organizaţia judeţeană nu a reuşit să înregistreze la Biroul Electoral de Circumscripţie decât 8 candidaturi din 13 permise pentru tot atâtea colegii, ceea ce înseamnă că peremiştii au renunţat complet la luptă în toate celelalte cinci colegii, două pentru Senat (1 Marghita-Săcueni şi 3 Oradea sud-Salonta) şi trei pentru Camera Deputăţilor ( 1 Marghita, 2 Săcueni şi 6 Salonta).

Astfel, PRM Bihor şi-a înscris candidaţi pentru deputăţie doar în colegiile 3 Aleşd (Vlad Stoica), 4 Beiuş (Vasile Gârba), 5 Ceica (Nicuşor Avramescu), 7 Oradea (Ioan Mărcuş), 8 Oradea (Grigore Bartoş) şi 9 Oradea (Ioan Romoşan).

Pentru Senat, PRM Bihor a avansat pretendenţi în colegiile 2 Aleşd-Beiuş-Ştei (Mircea Cosma) şi 4 Oradea (Mihai Drecin - foto).

Tabelul candidaturilor PRM Bihor relevă două detalii. În primul rând, deşi era "antrenat" să candideze într-un colegiu din reşedinţa de judeţ, preşedintele organizaţiei municipale Oradea, Ioan Hathazi, a renunţat sau i-a fost refuzată candidatura. Motivul cel mai plauzibil este ruşionasa cădere de imagine suferită de Hathazi după ce BIHOREANUL a relatat scandalul sexual în care a fost implicat universitarul acuzat că îşi "agăţa" amantă pe internet, fără a se sfii să se masturbeze în propriul laborator.

De asemenea, suprinde faptul că dintre toţi candidaţii PRM, şi aşa puţini la număr, doar patru sunt cunoscuţi: profesorul Mihai Drecin, de la Facultatea de Istorie, colonelul în rezervă Grigore Bartoş, fost comandant al Garnizoanei Oradea, profesorul Ioan Romoşan, de la Facultatea de Drept, şi fostul consilier judeţean Vasile Gârba.