ALDE se pretinde partid serios. Ca să fie şi convingător, pentru prima oară de la înfiinţarea partidului, joi seară organizaţia municipală Oradea a desfăşurat alegeri, iar vineri a patronat un simpozion despre comunicare în prezenţa vicepreşedintelui Varujan Vosganian şi a unui fost viceprimar din Bucureşti, Tudor Ionescu, cunoscut în presa mondenă bucureşteană sub numele Trudy şi împins să demisioneze din funcţie după ce pe internet au apărut poze ce-l înfăţişau masturbându-se.
La alegerile din filiala municipală, singurul candidat a fost ex-preşedintele PDL Oradea Dorin Corcheş, votat în unanimitate de toţi cei 150 de delegaţi. Aflat pe cai mari, proaspătul ales a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă în care a apărut alături de cei doi şefi de la centru şi de Ciprian Blejan, copreşedinte al organizaţiei judeţene, că ALDE a avut dreptate când a cerut votul orădenilor, anul trecut, deoarece putea fi cel mai vocal partid de opoziţie, alături de PSD şi UDMR.
Corcheş şi-a luat rolul în serios, atacându-l pe primarul Ilie Bolojan, pentru felul în care a gestionat criza de la OTL, unde şoferii şi vatmanii au refuzat să lucreze timp de două zile zile la începutul săptămânii.
Şeful ALDE Oradea i-a căinat pe participanţii la „greva spontană” spunând că aceştia „nu au protestat de bine”, fără a pomeni nimic despre faptul că, încălcând legea privitoare la conflictele de muncă, au lăsat întregul oraş fără transport. Potrivit lui Corcheş, primarul nu trebuia să-i ameninţe pe protestatari cu concedierea, chiar dacă aceştia s-au situat în afara legii, ci să aibă cu ei un dialog „coerent şi corect”, din nou fără să explice în ce trebuia să constea dialogul.
Corcheș a catalogat drept „agresivă” reacţia primarului Bolojan și a comparat, total deplasat, acţiunea OTL-iştilor cu protestele antiguvernamentale din Bucureşti pentru a sugera că, în timp ce premierul Tudose este democratic, edilul orădean, dimpotrivă, este dictatorial. „Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă premierul Mihai Tudose ar fi mers la protestatarii din Piața Victoriei pentru a le spune să meargă înapoi la lucru, că dacă nu vor fi dați afară?”, a spus Corcheş, adăugând că atitudinea primarului Bolojan ar demonstra că în Oradea „nu mai ai voie nici măcar să-ți exprimi un punct de vedere”.
În ciuda faptului că jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă i-au sugerat că „greva spontană” de la OTL nu poate fi comparată cu protestele din Bucureşti, Corcheş a rămas inflexibil.
În ceea ce-l priveşte, Varujan Vosganian nu s-a amestecat în discuţii, preferând să peroreze despre subiecte politice la nivel central, susţinând că ALDE este singurul partid liberal din România şi că datorită alianţei cu PSD veniturile românilor vor creşte şi în cursul anului viitor, atât în ce priveşte salariile, cât şi pensiile.