Prefectul de Bihor, Marcel Dragoș, a emis un ordin privind suspendarea activității de examinare la proba practică pentru obținerea permiselor de conducere pe perioada sărbătorilor de iarnă, începând din 23 decembrie.
Proba practică de traseu urmează a fi reluată începând cu data de 13.01.2025, având în vedere că 11 și 12 ianuarie sunt zile de sâmbătă și duminică, nelucrătoare.
Decizia, arată un comunicat dat publicității vineri de Prefectura Bihor, a fost adusă la cunoștința şcolilor de conducători auto autorizate.
Din luna septembrie a acestui an, punctul de întâlnire pentru candidații examenelor de permis auto a fost relocat în zona străzii Traian Blajovici, între magazinul Decathlon – complexul comercial Auchan și Oradea Arena, în urma semnării unui acord între Prefectura Bihor și Primăria Oradea.