Lucrările de reabilitare a Pieţei Unirii se apropie de sfârşit. Cele patru fântâni arteziene de la extremităţile platoului oval din piaţa centrală au fost puse în funcţiune. "Se fac teste şi reglaje de debit. Constructorul verifică dacă nu sunt scurgeri de apă, pentru a le putea remedia dacă apar", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Cele patru fântâni din marmură, construite de meşteri italieni, au fost pornite la sfârşitul săptămânii trecute. Deoarece două dintre arteziene au pierderi de apă, constructorul urmează să le scoată din funcţiune pentru identificarea fisurilor şi refacerea hidroizolaţiei. "Constructorii vor verifica pe unde se scurge apa şi imediat ce se mai încălzeşte vremea vor demara lucrările care se impun pentru asigurarea etanşeităţii", a spus Mălan.

Până atunci, cele patru ateziene sunt ţinute în funcţiune inclusiv în timpul nopţii pentru reglarea jocurilor de lumini concepute să le pună în valoare.

Potrivit viceprimarului, lucrările de reabilitare a Pieţei Unirii se apropie de sfârşit, investiţia urmând să fie recepţionată în următoarele săptămâni în funcţie de termenul de finalizare a finisajelor. "Piaţa Unirii va fi recepţionată la sfârşitul acestei luni sau cel mai târziu la jumătatea lunii mai", a declarat edilul.

În prezent constructorii fac ultimele finisaje la staţia de tramvai de la intrarea în piaţă. "Staţia de tramvai se revopseşte după care se montează elementele de sticlă, corpurile de iluminat şi elemente cu rol de bancă din interior", a expicat viceprimarul.

Demarate în luna februarie 2015 lucrările de reamenajare a Pieţei Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei sunt realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti din care mai fac parte firmele Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener.